Distrugătorul HMS Duncan se va deplasa în Golf, unde se va alătura fregatei HMS Montrose, pentru a continua să garanteze „libertatea de navigaţie” în zonă, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului.

Rotaţia, care era programată, a fost devansată, a precizat o sursă din Ministerul Apărării.

Potrivit BBC, HMS Duncan va opera alături de HMS Montrose în Golf pentru o scurtă perioadă de timp, după care acesta se va îndrepta spre Bahrain pentru lucrări de mentenanţă de rutină.

O altă sursă guvernamentală a precizat marţi că guvernul a ridicat la maximum nivelul de alertă în apele teritoriale iraniene pentru navele britanice.

Tensiunile în jurul strâmtorii Ormuz, prin care tranzitează aproape o treime din ţiţeiul mondial transportat pe mare, s-au accentuat în ultimele săptămâni din cauza unei spirale de evenimente, printre care atacuri de origine necunoscută împotriva unor petroliere şi distrugerea unei drone americane de către Iran.

Un nou incident a survenit miercuri, când, potrivit Londrei, marina militară iraniană a încercat „să împiedice trecerea” unui petrolier britanic prin strâmtoarea Ormuz.

Fregata HMS Montrose, venită în sprijinul său, a fost nevoită să „lanseze avertismente verbale” către vedetele iraniene pentru ca acestea să se retragă.

De partea cealaltă, Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului iranian, a negat orice ‘confruntare” recentă cu nave străine.

Incidentul a avut loc după ce preşedintele iranian Hassan Rouhani a avertizat miercuri Marea Britanie că vor exista „consecinţe” după sechestrarea petrolierului său Grace 1 în largul Gibraltarului acum o săptămână.

SUA şi-au confirmat joi intenţia de a forma o coaliţie internaţională pentru escortarea navelor comerciale în zona Golfului, transmite AFP, citat de Agerpres.

Te-ar putea interesa și: