Mirela Vaida, o nouă emisiune. Invitați „dezbrăcați” și prezentați „în toate stările lor naturale”
- Ionel Sclavone
- 8 februarie 2024, 22:30
Mirela Vaida, prezentatoarea de la Acces Direct, va modera o nouă producție de televiziune. Prezentatoarea spune că în viitoarea producție dorește să-și „dezbrace” invitații și să-i prezinte „în toate stările lor naturale”
Mirela Vaida urmează să lanseze o nouă emisiune de televiziune pe postul Antena Stars. Ea nu va renunța la Acces Direct, dar va fi și gazda unei alte producții ce va fi difuzată chiar din această duminică. la ora 20.00.
Mirela Vaida, o nouă emisiune
Noua emisiune care va fi lansată de Antena Stars se numește „Petrecem în familie”. Va fi un proiect în plus pentru Mirela Vaida care crede că va fi vizionată „în familie”.
Este vorba despre un show care va aduce pe micile ecrane diferite personalități. Alături de Mirela Vaida acestea își vor dezvălui secretele și își vor pune viața pe tavă, în fața telespectatorilor. Va fi o producție din genul celor de cancan, cu dezvăluiri din intimitatea celor invitați. De altfel prezentatoarea a confirmat într-o postare Instagram.
„Petrecem în familie va debuta duminică, de la ora 20.00, ora la care, spunem noi, toți membrii familiei petrec împreună, în liniștea casei și își îndreaptă energia către lucruri care îi relaxează, care îi binedispun. Ne propunem, cu această emisiune, să aducem, în fața telespectatorilor, mari personalități din România, însă «dezbrăcaţi» (!!!), dacă îmi permiteţi, de toate aceste titluri și performanțe profesionale și să-i arătăm așa cum sunt ei, ca oameni”, a transmis Mirela Vaida într-un mesaj de promovare în care dă impresia că ar fi certată cu regulile gramaticale.
Ce urmărește starleta de la invitați
În mesajul postat pe Instagram, Mirela Vaida arată ce așteptări are de la invitații săi în noua emisiune. Ce urmează să dezvăluie aceștia, în cadrul unei discuții „calde”, și cum vrea să-i surprindă în „stările lor naturale”.
„Ne interesează rețeta din spatele unui om de succes – cine i-a fost alături, cine l-a ajutat, atunci când a trecut prin cumpene – în cadrul unei discuții calde și relaxante, cu foarte multe momente pe care le-am pregătit, împreună cu echipa, astfel încât să-i surprindem în toate stările lor naturale”, a transmis Mirela Vaida.
Adevărata surpriză va fi, însă, pentru spectatori, vederea invitaților „dezbrăcați”, astfel încât să atingă „toate stările lor naturale”. Este o expresie pe care Vaida va trebui să o lămurească.
Mirela Vaida, exact ce lipsește la TV
Starleta postului de televiziune crede că emisiunea pe care o va lansa este exact ceea ce lipsește de pe micile ecrane. O emisiune cu invitați surprinși „în toate stările lor naturale”. Ea crede că este nevoie de puțină emoție și de povești despre succesul unor mari personalități. Genul de producții care s-au tot făcut de-a lungul anilor, ca să fim corecți.
„Cred că această emisiune este exact ceea ce lipsește din peisajul televiziunii românești și mai cred că avem nevoie de puțină emoție, de povești cu și despre succes”, a mai spus Mirela Vaida, conform cancan.ro.
Ea a spus că a pregătit deja mai multe ediții, în care va fi vorba despre Mirabela Dauer, Elisabeta Lipă sau despte Stela Popescu. Având în vedere munca depusă, ea își invită fanii să o urmărească și să afle cât sacrificiu este în spatele succesului.
„Am pregătit deja câteva ediții absolut superbe, cu și despre Mirabela Dauer, Elisabeta Lipă și Stela Popescu, iar surprizele nu se opresc aici. Trebuie neapărat să fiți alături de noi și să vedeți cât de multă muncă și sacrificiu stau în spatele succesului și că nimic nu se face fără foarte multă voință!”, a mai spus starleta Mirela Vaida, conform cancan.ro.