Mirel Rădoi a vorbit despre războiul dintre FCSB și CSA Steaua și a afirmat că, pentru el, Steaua este echipa finanțată de Gigi Becali. Selecționerul naționalei de tineret a povestit că nașul său a făcut eforturi financiare considerabile pentru a investi în gruparea „roș-albastră”.

„Pentru mine lucrurile sunt simple. Steaua e cea din Liga 1. Justiția din România s-a pronunțat și a spus că sunt două Steaua. Cea din Liga 4, CSA, și cea din Liga 1, FCSB. Dar euam jucat acolo, știu ce se întâmpla la începutul anilor 2000, cum în momentul în care venea data salariilor, nu era nimeni din Armată să vină să plătească.

Când erau parcele de teren care valorau 3-4 milioane de dolari, nașul le dădea cu 1 milion, doar să achite salariile. El nu vrea să vă spună aceste lucruri, dar a făcut sacrificii să plătească salariile la vremea aceea. Armata, atunci nu era de găsit. În momentul în care vii și spui că e echipa ta, trebuie să o susții și financiar, nu doar prin acte.

Dacă nu apărea nașu’, nu văd pe altcineva să fi pompat 30 de milioane de dolari în 6 ani. Nu văd un alt om care să fi băgat banii ăștia. Nu cred că a distrus el brandul ăsta. De bine, de rău echipa se mai califică prin cupele europene”, a spus Rădoi la Pro X.

Te-ar putea interesa și: