Mirel Curea, despre întâlnirea dintre Trump și Zelenski: A fost o scenetă, de aia a și fost cu presa

Mirel Curea, despre întâlnirea dintre Trump și Zelenski: A fost o scenetă, de aia a și fost cu presaDonald Trump și Volodimir Zelenski. Sursa foto: Rețeaua X

Dialogul dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski a făcut  înconjurul lumii. Jurnalistul Mirel Curea susține că întâlnirea poate fi comparată cu o „scenetă”.

Ce a vrut să transmită Trump. Explicațiile jurnalistului Mirel Curea

„A fost o scenetă. D-aia a și fost cu presa.

Ca să fie văzută de publicul american: Uite, ce tare este Trump al nostru!

Ca să fie văzută de publicul rusesc: Uite, ce tare este Putin al nostru, l-a dat la blat pe Trump!

Ca să fie văzută de publicul ucrainean: Uite, ce tare este Zele al nostru, se luptă din răsputeri pentru garanții, chiar dacă dă resursele!”, a explicat Mirel Curea.

Mesaj pentru publicul european

Potrivit cunoscutului jurnalist, întâlnirea a fost pusă în scenă cu un mesaj clar.

„Ca să fie văzută de publicul european: Este groasă, trebuie să ne disciplinăm și să cotizăm zdravăn la NATO!

Ce să zic, mișto pusă în scenă, mai ales că n-a început de la Trump, l-a pus pe Vance. Hollywood, ca la carte! Dacă Trump mima surpriza față de intervenția lui Vance, ieșea și mai plauzibil”, a adăugat Mirel Curea.

Trump, val de critici la adresa lui Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski a avut vineri o întâlnire cu Donald Trump la Casa Albă, în fața presei.

Discuțiile au fost tensionate, iar președintele american i-a reproșat lui Zelenski lipsa de recunoștință pentru sprijinul acordat de SUA în conflictul din Ucraina.

La întâlnire a participat și vicepreședintele JD Vance.

Această vizită a avut loc într-un moment crucial pentru Ucraina.

Zelenski a încercat să obțină angajamente suplimentare din partea SUA pentru securitatea țării sale în fața amenințărilor Rusiei.