Trump, discuție cu Putin. Ultimul mesaj al liderului de la Kremlin, despre pacea din Ucraina

Trump, discuție cu Putin. Ultimul mesaj al liderului de la Kremlin, despre pacea din UcrainaDonald Trump. Sursa foto: dreamstime.com

Președintele american Donald Trump a declarat vineri, în timpul întâlnirii tensionate cu Volodimir Zelenski în Biroul Oval, că a discutat „acum câteva zile” cu Vladimir Putin, adăugând că aceste crede că președintele Rusiei dorește o înțelegere pentru încheierea războiului din Ucraina.

Trump: Nu sunt aliatul lui Putin

Această declarație vine într-un context în care relațiile dintre Statele Unite și Rusia par să se îmbunătățească după revenirea lui Trump la conducerea Casei Albe. În ultimele săptămâni, au avut loc discuții telefonice între Trump și Putin, iar oficiali americani și ruși s-au întâlnit în Arabia Saudită și Turcia.

În cadrul întâlnirii din Biroul Oval, Trump le-a declarat reporterilor că „nu este aliniat cu Putin”, subliniind că se află în acord cu Statele Unite și cu binele global.

Donald Trump și Volodimir Zelensk

Donald Trump și Volodimir Zelensk. Sursa foto: Captură de ecran X

„Nu ne spune nouă ce vom simți. Încercăm să rezolvăm o problemă”

Vineri, Volodimir Zelenski a fost primit la Casa Albă, unde a avut o întâlnire tensionată cu Donald Trump și cu vicepreședintele JD Vance.

În cadrul discuției dintre Volodimir Zelenski, Donald Trump și JD Vance, președintele Ucrainei le-a spus liderilor americani că, deși SUA nu resimt direct consecințele războiului, există posibilitatea ca situația să se schimbe în viitor.

„Nu ne spune nouă ce vom simți. Încercăm să rezolvăm o problemă. Nu sunteți în poziția de a dicta acest lucru. Acum nu aveți nicio carte în mână, cu noi, veți avea”, a fost răspunsul oferit de Donald Trump.

Trump a afirmat că Zelenski are o „ură extraordinară” față de Putin, adăugând că nici partea rusă nu este „exact îndrăgostită” de el.

Președintele american a continuat: „Dacă vrei să fiu dur, pot fi mai dur decât orice ființă umană pe care ai văzut-o vreodată... dar nu vei ajunge niciodată la o înțelegere astfel”.

Discuția, fără un final concret

Trump a anunțat încheierea discuțiilor cu Zelenski, susținând că nu s-a ajuns la niciun acord și l-a acuzat pe președintele Ucrainei că nu respectă Statele Unite.

„Am avut astăzi o întâlnire foarte semnificativă la Casa Albă. S-au aflat multe lucruri care nu ar fi putut fi înțelese fără o conversație sub atâta foc și presiune. Este uimitor ce iese la iveală prin emoție și am stabilit că președintele Zelenski nu este pregătit pentru pace dacă America este implicată, deoarece consideră că implicarea noastră îi oferă un mare avantaj în negocieri.

Eu nu vreau avantaje, vreau PACE. El nu a respectat Statele Unite ale Americii în Biroul Oval. Se poate întoarce când este pregătit pentru Pace”, a scris acesta pe Truth Social.