Mircea Lucescu și-a lansat „Mirajul Gazonului”, la Gaudeamus: E o carte cu multe trăiri şi emoţii

Mircea Lucescu și-a lansat „Mirajul Gazonului”, la Gaudeamus: E o carte cu multe trăiri şi emoţiiMircea Lucescu Sursa foto: Facebook

Mircea Lucescu şi-a lansat, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, volumul „Mirajul Gazonului”.  Încasările din vânzarea cărţii vor fi donate organizațiilor pentru sprijinirea copiilor defavorizaţi.

„Mirajul Gazonului”, lansată la Târgul Gaudeamus

Selecţionerul Naționalei României, Mircea Lucescu, şi-a lansat vineri cartea „Mirajul Gazonului”, la Romexpo, la Târgul de Carte Gaudeamus.

Prima ediție a cărții a apărut în 1981, dar evenimentul de vineri marchează o premieră, pentru că abia acum a beneficiat de o lansare oficială.

Alături de Mircea Lucescu, la acest eveniment s-au aflat personalităţi din lumea sportului şi a presei sportive, precum Dumitru Graur și Ovidiu Ioaniţoaia.

Prezentarea cărţii „Mirajul Gazonului” a fost făcută de Simona Modreanu, directoarea Editurii Junimea, care a spus că noua ediţie este una revizuită şi reeditată, fiind disponibilă pentru achiziţie pe site-ul editurii.

Încasările făcute de „Mirajului Gazonului”, donate copiilor defavorizați

Mircea Lucescu a declarat că încasările din vânzarea cărţii vor fi donate pentru sprijinirea copiilor defavorizaţi.

„Sper ca generaţia de copii de acum să vină către fotbal. În acest moment mi se pare că sunt foarte apropiaţi de fotbal şi sper ca această carte să îi păstreze aproape.

E o carte cu multe trăiri şi emoţii, e scrisă din multe însemnări ale mele, cu toate sentimentele pe care le-am trăit în fotbal”, a afirmat Lucescu la evenimentul de la Târgul Gaudeamus.

Mirajul Gazonului

Mirajul Gazonului - Mircea Lucescu / Sursa foto: editura junimea

Cartea „Mirajul Gazonului” oferă o viziune unică asupra carierei sale de fotbalist, reflectând momentele cheie şi emoţiile trăite pe teren.

„Mirajul Gazonului”, o carte pentru iubitorii de fotbal

Mircea Lucescu a povestit şi despre contextul dificil al publicării iniţiale: „Era inacceptabil la vremea respectivă ca un jucător de fotbal să aibă o carte”.

Din partea Federației Române de Fotbal (FRF) au fost prezenți la eveniment preşedintele Răzvan Burleanu, directorul tehnic Mihai Stoichiţă şi antrenorii secunzi ai echipei naţionale, Ionel Gane si Florin Constantinovici.

Noua ediţie a cărții apărute în 1981 se adresează iubitorilor de fotbal, dar şi celor care doresc să afle povestea unui om care a marcat istorie pe gazon.

Ne puteți urmări și pe Google News