Mircea Lucescu, în mare pericol. Rachetele rușilor au căzut lângă baza de pregătire a echipei Dinamo Kiev

Mircea Lucescu, în mare pericol. Rachetele rușilor au căzut lângă baza de pregătire a echipei Dinamo Kiev. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Mircea Lucescu spune că nu se teme de atacurile rușilor, dar că acestea au afectat grav infrastructura din Kiev. Tehnicianul, în vârstă de 77 de ani, își pregătește, se pare, retragerea din fotbal.

Kievul a fost din nou tința bombardamentelor rușești, miercuri după-amiază. Mai multe rachete au căzut chiar lângă baza de antrenament a echipei Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucrescu.

Atac furibund

Tehnicianul spune că nu se teme de aceste atacuri, dar că bombardamentele de miercuri au dus la întreruperi de curent electric timp de mai multe ore. „Dacă nu eram bine, se auzea deja. E totul ok. Mai avem puţin, sâmbătă şi miercuri şi terminăm. De ce să îmi fie frică? Doar n-o să cadă chiar pe mine o rachetă. Din păcate, lucrurile stau în felul ăsta. Au fost opt ore de întrerupere a curentului electric.

Bineînţeles că şi cu căldura au fost probleme. Cel mai rău a fost că s-au întrerupt şi emisiunile de la televiziune şi nu am văzut meciurile de la Mondial. În rest, sunt bine”, a spus Mircea Lucescu, potrivit AS.ro.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko a anunțat că, în urma bombardamentelor, șase persoane și-au pierdut viața și alte 36 au fost rănite. Forțele armate ucrainene au transmis că atacul a fost unul pe scară largă și că 70 de rachete au fost lansate de ruși.

Se pregătește de retragere

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor de fotbal din România s-ar putea retrage anul viitor. Presa ucraineană dă ca sigură plecarea sa de la Dinamo Kiev, chiar dacă tehnicianul are contract până în 2024. Echipa a avut rezultate slabe în Europa League. A terminat grupa B pe ultimul loc, cu doar un singur punct.

Tehnicianul are 77 de ani și este unul dintre cei mai longevivi antrenori din lume. Mircea Lucescu are în spate o carieră de peste 40 de ani ca antrenor. A debutat pe banca tehnică a echipei Dinamo București. Tot în România a fost și tehnicianul lui Rapid București. Ulterior, a antrenat mai multe echipe europene printre care Șahtior Donețk, Dinamo Kiev (Ucraina), Galatasaray, Beșiktaș (Turcia) și Zenit (Rusia). A câștigat de-a lungul timpului 36 de trofee.