Mircea Dan Bob-Bocșan, de la UBB Cluj, acuzat că a obținut abilitarea doctorală cu o carte niciodată publicată

Mircea Dan Bob-Bocșan, de la UBB Cluj, acuzat că a obținut abilitarea doctorală cu o carte niciodată publicată

Fostul președinte ANAF, avocat și profesor, Sebastian Bodu susține că Mircea Dan Bob-Bocșan, șeful Departamentului de Drept Privat de la Facultatea de Drept, a obținut abilitarea doctorală deși nu îndeplinește criteriile. În replică, Comisia de etică a UBB Cluj a răspuns că nu are competență să se pronunțe.

 Mircea Dan Bob-Bocșan și cartea care nu s-a mai publicat

Mircea Dan Bob-Bocșan, despre care clujust.ro scrie că este unul dintre cei mai vocali paznici ai integrității științifice și academice ca fost președinte al Comisiei de Științe Juridice din cadrul CNATDCU, și-ar fi obținut abilitarea de a conduce doctorate și acces la gradul de profesor universitar prin indicarea unei cărți care nu a mai fost publicată, se arată în sesizarea lui Sebastian Bodu.

Criteriul minimal obligatoriu C1 cerea candidatului să fi publicat cel puțin 4 cărți, din care cel puțin 3 cărți de autor, iar prin „cărți publicate” se înțelege „exclusiv cele publicate la edituri cu prestigiu internațional sau la edituri cu prestigiu recunoscut”, precizează sursa citată.

Prima carte indicată de candidatul Mircea-Dan Bob Bocșan, ca fiind carte de unic autor, este Evoluția noțiunii de familie și influența acesteia asupra ordinii succesorale legale.

Este o lucrare de 220 pagini, menționată ca fiind în curs de apariție la Editura Universul Juridic, fără ISBN/CIP.

Pe lângă faptul că o carte trebuia nu doar publicată efectiv, ba chiar într-un tiraj minim obligatoriu de 300 de exemplare tipărite, respectiva lucrare nu a apărut niciodată, aspect confirmat și de  editura Universul Juridic.

Cartea apare în fișa de verificare, dar nu și în CV

În CV său, disponibil pe paginile de Internet ale UBB și CNATDCU, profesorul Bob-Bocșan, nu este menționată inexistenta carte cu autor unic, care este în schimb indicată în fișa de verificare.

Cartea nu există nici pe site-ului ujmag.ro, de vânzare de carte juridică.

În schim, CV profesorului menționează volumul colectiv Evoluția noțiunii de familiei și influența acesteia asupra ordinii succesorale legale, publicat la Editura Monitorul Oficial în 2013.

Mircea-Dan Bob Bocșan: „Nu sunteți competent să mă verificați”

Contactat de Clujust, profesorul Bob-Bocșan a afirmat inițial că respectiva carte a apărut la editura Universul Juridic sub altă denumire -”Familie și moștenire în România” și a recunoscut că acea cartea nu avea importanță pentru abilitare.

Potrivit sursei citate profesorul a spus apoi că răspunsul său a fost „off the record”, că nu are nimic de comentat și i-a spus jurnalistului care l-a contactat „nu sunteți competent să mă verificați, credeți ce doriți”.

Răspunsul Comisiei de Etică

casier Academia Română

Comisia de etică a Academiei Române a răspuns sesizării și a precizat că nu are competențe, având în vedere că Mircea-Dan Bob-Bocșan nu are calitatea de student doctorand sau personal de cercetare în cadrul vreunei școli doctorale a Academiei Române.

În consecință, Academia Română nu îl poate sancționa.

Comisia de etică a UBB a refuzat verificările ca urmare a sesizării precizând că această competență ține de comisia de etică a Academiei Române.