MIRACOL: Mama şi copilul au fost găsiţi în viaţă la cinci zile după prăbuşirea unui avion
- Dodo Romniceanu
- 25 iunie 2015, 11:20
O tânără şi micuţul ei au fost găsiţi în viaţă la cinci zile după prăbuşirea unui avion într-o junglă din vestul Columbiei.
Unul din şefii Forţelor Aeriene Columbiene a catalogat drept “miraculoasă” supravieţuirea celor doi, care zburau doar în compania pilotului. Acesta din urmă a fost găsit mort în cockpitul aparatului de zbor. Maria Nelly Murillo, în vârstă de 18 ani, şi fiul său de aproape un an au fost găsiţi în apropierea unui micuţ Cessna, prăbuşit sâmbătă în jungla columbiană, în provincia Choco. Tânăra mamă prezenta câteva răni şi arsuri superficiale, dar copilul a scăpat nevătămat. Cei doi, împreună cu pilotul, decolaseră din Quibdo, capitala provinciei mai sus menţionate, şi intenţionau să ajungă pe coasta Pacificului. Cauzele prăbuşirii aeronavei nu au fost încă elucidate.
Echipelor de salvare – în număr de 14 – le-a luat nu mai puţin de trei zile până să ajungă la locul accidentului. “Este un miracol. Este o zonă sălbatică iar accidental este unul catastrofal. Au supravieţuit datorită tăriei de caracter a tinerei mame”, a declarat colonelul Hector Carrascal, din cadrul Forţelor Aeriene Columbiene. Cei doi au fost transportaţi la un spital din Quibdo.