Mirabela Grădinaru, alături de Maia Sandu la Chișinău. Siguranța copiilor pe internet, tema zilei

Mirabela Grădinaru, alături de Maia Sandu la Chișinău. Siguranța copiilor pe internet, tema zileiMirabela Gradinaru si Maia Sandu. Sursa foto: Colaj EVZ

Partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, va participa joi, la Chișinău, la conferința internațională „Siguranța online şi determinanţii digitali ai sănătăţii mintale şi bunăstării emoţionale a copiilor şi adolescenţilor”, potrivit Administrației Prezidențiale. 

Partenera lui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, participă la un eveniment alături de Maia Sandu

Evenimentul are loc în Republica Moldova și aduce în prim-plan riscurile mediului digital pentru copii și adolescenți, precum și efectele acestuia asupra sănătății mintale și bunăstării emoționale.

La eveniment va fi prezentă și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Conferința reunește oficiali și reprezentanți ai unor organizații internaționale implicate în protejarea copiilor și promovarea sănătății.

Cine se află pe lista invitaților

Printre participanți se numără ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, precum și reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății, Fondului Națiunilor Unite pentru Populație și UNICEF.

Discuțiile se vor concentra asupra siguranței copiilor în mediul online și asupra factorilor digitali care pot influența sănătatea mintală și echilibrul emoțional al acestora.

Copii

Copii. Sursă foto: Freepik

Mirabela Grădinaru a organizat evenimente la Palatul Cotroceni

Mirabela Grădinaru a prezidat, în ultima perioadă, mai multe evenimente organizate la Palatul Cotroceni. Acestea au reunit experți pentru discuții pe teme de interes pentru societate.

Printre subiectele abordate s-au aflat siguranța online a tinerilor și problema adicțiilor în rândul acestora.

Mirabela Grădinaru a mers singură la Kiev

Recent, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a mers singură la Kiev, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Șeful statului român nu a participat la eveniment, deși fusese invitat, motivându-și absența prin agenda internă încărcată.

La Kiev, Mirabela Grădinaru a fost primită de Olena și Volodimir Zelenski și a participat la ceremoniile dedicate Zilei Independenței Ucrainei. Ea a transmis că prezența sa în capitala Ucrainei reprezintă un semn de respect pentru poporul ucrainean și a exprimat sprijinul României pentru Ucraina.

„Suntem alături de Ucraina și le dorim forță pentru a continua și a rezista în fața agresorului. Sper, îmi doresc să fie pace, pentru că pacea înseamnă libertate și cred că toți își doresc liniște. E suficient a privi ochii mamelor care și-au pierdut fiii în acest război nedrept pentru a înțelege că ceea ce se întâmplă azi în Ucraina nu ar trebui să se întâmple nicăieri”, a transmis Mirabela Grădinaru.