Minune la Bucovăț. Voluntarii s-au mobilizat și au renovat casa aproape demolată a unei femei singure

Minune la Bucovăț. Voluntarii s-au mobilizat și au renovat casa aproape demolată a unei femei singure

Încă o casă bătrânească din Banat a fost revovată în acest sfârșit de săptămână de voluntarii mobilizați de asociația Acasă în Banat. Peste 40 de persoane au venit sâmbătă la Bucovăț (Timiș) pentru a o scoate din mizerie pe Florentina Irimescu (de 42 de ani), o femeie epileptică ce stătea într-o casă mică, cu numai o cameră. După moartea soțului, casa Florentinei s-a degradat treptat. Ploile au afectat grav căsuța mică din văiugă, iar acoperișul degradat a făcut ca apa să se scurgă pe tavan, iar bârnele s-au rupt, casa fiind în pericol să se dărâme peste ea. Casa nu este racordată la curent, nu avea apă, iar soba nu era funcțională.

Casa Florentinei din Bucovăț este a șaptea casă renovată de Asociația Acasă în Banat, cu sprijinul voluntarilor. ”Asistentul social din primăria Bucovăț a apelat la noi și ne-a prezentat acest caz tragic. Am decis să facem o intervenție de urgență deoarece ne-am dat seama foarte repede că există riscul această casă să se dărâme și să nu supraviețuiască iernii. Planul inițial era să îi reparăm acoperișul și să îi schimbăm soba, care nu era funcțională. Am făcut un apel pe pagina noastră de facebook și imediat o mulțime de oameni au sărit în ajutor, așadar, am ajuns să îi schimbăm aproape toată casa”, a spus președintele asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.

Cu câteva zile înainte, cu sprijinul asociației, Florentinei i s-a forat un puț în curte, iar angajații primăriei s-au mobilizat pentru a face documentația de racordare la curent electric și au pus mână de la mână pentru a-i plăti branșamentul.

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, la Bucovăț, dis de dimineață au ajuns peste 40 de voluntari, veniți din Timișoara, Moșnița Nouă, Dumbrăvița, Bucovăț, dar chiar și din Caraș Severin.  Lucrările au început cu înlăturarea acoperișului care a determinat căderea tavanului și a unuia dintre ziduri. Prin urmare, s-a apelat la o soluție de consolidare a structurii de rezistență și a zidurilor existente, apoi s-a construit acoperișul complet nou, s-a refăcut tavanul, s-au montat geamuri și o ușă nouă și casa a fost complet izolată pentru ca Florentina să se poată locui în ea în aceeași zi.

Pe lângă aceste lucrări, în casă s-au montat podele de lemn, pentru că pe jos era doar pământ bătătorit. Bucătăria de vară a fost reconstruită, curtea a fost împrejmuită cu gard, au fost plantați pomi fructiferi și s-au pus flori. Voluntarii au muncit 12 ore, de dimineață până târziu după lăsarea întunericului.

”Este incredibil cât de mult am reușit să facem în doar o singură zi, oamenii care au venit să ajute au fost cu adevărat extraordinari, au fost aduse materiale, unelte și au ajutat cu munca, o zi întreagă. Din cauza că au fost multe lucrări neprevăzute și am avut nevoie de mai multe, materiale, am finalizat casa „la gri”, însă vom reveni săptămâna viitoare la Florentina să terminăm și ultimele detalii și să o ajutăm să își mobileze casa cu tot ce mai are nevoie”,  a mai spus președintele asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.

Ne puteți urmări și pe Google News