Minor de 17 ani, rănit grav după ce a căzut de pe turla unei biserici din Constanța
- Teodora Vitan
- 12 mai 2025, 19:10
Poliția. Sursa foto: Arhiva EVZUn grav accident a avut loc luni, 12 mai, în cartierul Medeea din Constanța, unde un minor în vârstă de 17 ani a căzut de pe turla Bisericii Sfântul Nectarie, aflată pe strada Pelicanului.
Accident grav în Constanța
Tânărul efectua lucrări de reparații la acoperișul lăcașului de cult în momentul în care a căzut în gol, suferind răni grave. Salvatorii de la ISU Dobrogea au intervenit prompt, fiind trimise la fața locului două ambulanțe SMURD. Potrivit acestora, "victima a fost găsită conștientă și a primit primul ajutor de la paramedici, fiind ulterior transportată la spital".
Autoritățile confirmă accidentul și declanșează ancheta
Evenimentul a fost raportat autorităților în jurul orei 12:00. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța Secția 4 s-au deplasat imediat la locul incidentului.
Reprezentanții IPJ Constanța au transmis că "la data de 12 mai a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de pe turla unei biserici situată pe aleea Pelicanului".
Odată ajunși la fața locului, aceștia "au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un minor, de 17 ani, care ar fi efectuat lucrări de reparații la imobil". Băiatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Dosar penal și verificări privind legalitatea muncii prestate
În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar cercetările sunt în plină desfășurare. Potrivit comunicatului emis de poliție, "a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă".
Autoritățile urmează să stabilească dacă adolescentul muncea cu forme legale și dacă angajatorul a respectat obligațiile privind protecția muncii.
De asemenea, ancheta vizează verificarea condițiilor în care tânărul a ajuns să efectueze lucrări periculoase la o asemenea înălțime și cine se face responsabil pentru lipsa măsurilor de protecție.