Ministrul Sănătății, copleșit de coronavirus: „O criză cum rar am întâlnit”

Ministrul Sănătății, copleșit de coronavirus: „O criză cum rar am întâlnit”

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache dă asigurări că România nu a fost luată prin surprindere de Coronavirus.

Ministrul Sănătăţii a declară că România nu a fost luată prin surprindere şi că "am luat măsuri drastice de limitare a circulației cu Italia”.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat, într-un  interviu pentru Antena 3, că se lucrează la cadrul legislativ pentru a extinde aceste măsuri și la alte zone din Europa,  care par a fi afectate în acest moment de COVID - 19.

„Știți foarte bine că de două luni lucrăm la acest scenariu și am implementat măsuri cu China, Coreea de Sud și Iran. În momentul când a început criza chinezească s-au instaurat primele centre de carantină în Europa, la noi, în paralel cu izolarea la domiciliu. Astfel avem un număr record de persoane izolate la domiciliu și în carantină.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru prima oară România nu a fost luată prin surprindere, deși este o criză cum rar am întâlnit. Este pentru prima dată când au fost luate astfel de măsuri pe teritoriul României”, a spus ministrul Sănătății aflat împreună cu reporterul Antena 3 la Centrul de Comandă înfiinţat special pentru această criză.

Ministru mai recunoaşte că este o vânătoare pentru tot ce înseamnă echipamente, mănuşi chirurgicale, măşti, combinezoane, teste, dar că, "deocamdată, stăm bine, suntem norocoşi deoarece există un stoc la nivel naţional, dar epidemia fiind în creştere nu ne putem opri cu achiziţionarea lor", a mai spus ministrul.