Ministrul Finanțelor atacă dur Comisia Europeană: „Se iau BANI de la locuitorii Europei pentru proiectele PRO-IMIGRARE”

Ministrul Finanțelor atacă dur Comisia Europeană: „Se iau BANI de la locuitorii Europei pentru proiectele PRO-IMIGRARE”

Ministrul ungar al Finanțelor a cerut Comisiei Europene, în actuala formulă, să stopeze negocierile pentru bugetul UE și să aștepte alegerile care au loc anul viitor. „Este de-a dreptul inacceptabil proiectul de buget, elaborat de Comisia Europeană, care are direcţii pro-imigrare şi ar lua bani de la locuitorii Europei, în timp ce ar aloca fonduri mai substanţiale decât anterior imigranţilor şi în scopul acceptării acestora. Este o propunere eronată, care generează dezbateri contraproductive”, a declarat ministrul Finanțelor, Mihály Varga.

Mihály Varga consideră că negocierile privitoare la bugetul UE, întreprinse cu Comisia Europeană (CE) în actuala ei componenţă, s-ar putea să nu aibă sens, deoarece în urma alegerilor europarlamentare din anul 2019 se va constitui o nouă Comisie şi, conform aşteptărilor, preşedintele acesteia nu va fi Jean-Claude Juncker, scrie agenția ungară de știri MTI. Ministrul susține că actuala situaţie este stranie, deoarece Comisia vrea să impună cifrele noului buget în condiţiile în care nu va mai avea posibilitatea executării lui. „În opinia mea, este foarte probabil că noul buget va fi elaborat de către noua Comisie Europeană, ce va fi învestită ulterior”, a afirmat Mihály Varga, citat de MTI.

Ministrul consideră că bugetul trebuie conturat pe baza valorilor fundamentale anterioare ale Uniunii Europene. Dezvoltările economice trebuie realizate şi concentrate într-o măsură mai mare acolo, unde se mai constată decalaje. “Se duce un fel de război economic intern tacit. În spatele polemicilor legate de directiva privind detaşarea lucrătorilor, precum şi de pilonul european al drepturilor sociale se ascunde tocmai acest fapt, chiar şi proiectul de buget pentru următorii şapte ani, care ar transfera resurse de la Europa Centrală şi de Est spre ţările mediteraneene, se potriveşte acestui tipar”, a explicat Mihály Varga.