Ministrul turc al Afacerilor Externe, Ahmet Davutoglu, se va afla, în perioada 2-4 iulie 2009, într-o vizită oficială în România, la invitaţia ministrului român al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu.
Discuţiile dintre cei doi oficiali se vor axa pe stadiul relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia, cooperarea în domeniul economic şi al energiei, cu accente pe proiectele prioritare Nabucco şi Cablul submarin Constanţa-Istanbul, cooperarea la Marea Neagră, în special în cadrul OCEMN şi al Sinergiei Mării Negre.
România va reconfirma sprijinul pe care îl acordă Turciei în procesul aderării la UE şi vor fi abordate chestiuni de actualitate aflate pe agenda internaţională, precum dosarele Afganistan, Iran şi Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.