Ministrul de Externe, audiat în Parlament: Memorandumul privind mutarea Ambasadei din Israel este o inițiativă a MAE; conține informații nepublice

Ministrul de Externe, audiat în Parlament: Memorandumul privind mutarea Ambasadei din Israel este o inițiativă a MAE; conține informații nepublice

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, este audiat, miercuri, în Comisia de politică externă a Camerei Deputaților în legătură cu Memorandumul privind evaluarea mutării Ambasadei din Israel. Acesta a declarat că își asumă memorandumul, că este o iniţiativă a MAE, şi nu este un document clasificat secret, doar că conține informaţii care nu sunt publice şi de aceea este „confidenţial”

„Nu este un document secret, scrie pe el că are informaţii care nu sunt publice, deci s-a discutat la confidenţiale”, a explicat ministrul de Externe despre caracterului memorandumului.

Mai mult, Meleşcanu a anunțat că vineri va avea loc o consultare cu statele membre UE în privința mutării ambasadei, iar cu SUA încă nu s-a reuşit stabilirea unei întâlniri în care să se discute această chestiune.

„România este pregătită să joace un rol activ în soluționarea conflictului din Orient alături de SUA în  vederea găsirii unei soluții viabile”, a punctat ministrul.

Teodor Meleşcanu a spus că, deşi nu l-a semnat, pentru că era în vizită în Libia, este asumat de el şi este o iniţiativă MAE.

„Am avut o primă întâlnire interministerială cu mai multe segmente ale Guvernului. Am convocat întâlnire cu ministrul de Interne, cu ministrul Apărării, cu SIE, SRI, și i-am rugat să ne prezinte care sunt avantajele unei asemenea soluțiii, care sunt vulnerabilităţile. I-am rugat să ne prezinte în scris. Documentul este la ministerul de Externe.”, a adăugat Meleșcanu.