Ministrul Cîțu, revoltat: „Acțiunile PSD în Parlament reprezintă un terorism economic”

Ministrul Cîțu, revoltat: „Acțiunile PSD în Parlament reprezintă un terorism economic”

Disputele virtuale între liberali și social-democrați se intensifică de la o zi la alta. De această dată, Florin Cîțu a răbufnit pe Facebook.

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a scris miercuri un mesaj pe Facebook în care acuză PSD de „terorism economic” și susține că partidul condus de Marcel Ciolacu „vânează” voturi prin prăbușirea economiei. De asemenea, ministrul e de părere că inițiativele social-democraților nu au sursă de finanțare.

„Acțiunile PSD în Parlamentul României reprezintă TERORISM economic. Nu există niciun dubiu aici.

PSD are un singur scop. Să mai câștige câteva voturi chiar daca asta înseamnă prăbușirea economiei pentru următorii zece ani.

Ciolacu s-a opus prelungirii stării de urgență pentru că avea de câștigat dacă criza de sănătate ar fi avut un impact negativ mai mare asupra românilor (vă aduceți aminte scenriile apocaliptice cu zeci de mii de victime lansate de acesta).

Acum PSD vânează voturi prin PRĂBUȘIREA economiei că urmare a creșterii cheltuielilor bugetare care nu au sursă de finanțare.

Ciolacu NU VREA creștere economică și bunăstare pentru toți românii pentru că nu are de câștigat. Vă face TOTUL pentru a prăbuși economia și a crea haos și panică. Atunci câștigă PSD și Ciolacu.

PSD se comportă că o grupare teroristă.

Vom opri, ca si pana acum, aceste atacuri teroriste ale PSD la stabilitatea economică. Nu-i vom lăsa să prăbușească economia”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook.

Atacul lui Florin Cîțu are legătură cu programul lansat recent de PSD - 28 de măsuri pentru „sprijinirea economiei”, pe care Ciolacu & Co. vor să le transpună în proiecte de lege.

Social-democrații au de gând să ofere stimulente de reinserție firmelor care vor să angajeze persoane ce și-au pierdut locul de muncă pe timpul stării de urgență sau pe cei care s-au repatriat de la 1 martie. Mai mult, Partidul Social Democrat vrea să sprijine familiile cu venituri mici, turismul, producția auto și sectorul agricol.

Programul PSD pentru relansarea economiei prevede, printre altele: acordarea unui stimulent de reinserție în valoare de 2.250 de lei/ lună firmelor care angajează persoane ce și-au pierdut locul de muncă în perioada stării de urgență sau care s-au repatriat din 1 martie; reeșalonarea plății impozitului pe veniturile realizate în perioada stării de urgență, pentru o perioadă de 3 luni; indemnizație de 700 lei/ lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 lei și de 300 lei/ lună pentru gospodăriile cu venituri de la 1.501 lei până la 2.000 lei/ lună.