Ministrul britanic de Externe şi-a prezentat demisia

Ministrul britanic de Externe şi-a prezentat demisia

Ministrul britanic de Externe, William Hague, a anunţat luni că demisionează din funcţia sa, pentru a deveni liderul Camerei Comunelor din Parlamentul Marii Britanii.

"În această seară demisionez din funcţia de ministru de Externe, pentru a deveni liderul Camerei Comunelor", a scris Hague într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

William Hague Hague a afirmat că nu se va prezenta la alegerile legislative din mai 2015, pentru că doreste a se consacra lucrurilor pe care a dorit să le facă întotdeauna.

Liderul Camerei Comunelor are rangul de ministru şi membru al Guvernului. El a fost şef al diplomaţiei britanice timp de patru ani, relatează Mediafax.

Ne puteți urmări și pe Google News

De altfel, şi veteranul politicii britanice, Kenneth Clarke, un conservator proeuropean, a demisionat din funcţia de ministru fără portofoliu.

Premierul David Cameron a anuntat că va face şi alte modificări legate de componenţa Guvernului, în cadrul unei remanieri care are drept scop pregătirea alegerilor din 2015.