Ministerul Educației va avea propria Bancă de instrumente de evaluare standardizată
- Adriana Popescu
- 29 iulie 2022, 20:50
Ministerul Educației a anunțat că dorește să își facă propria Bancă de instrumente de evaluare standardizată, o „componentă esențială în reforma educație”. Rezultatelor Programului-Pilot de Testare Standardizată, desfășurat la sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie, au fost afișate vineri.
Reprezentanții instituției susțin că testările standardizate pot produce date în măsură să ghideze deciziile la toate nivelurile, aceste date fiind esențiale pentru relevanța deciziilor la nivelul sistemului de educație: de la decizii ale elevului sau ale părintelui, la decizii la nivel de clasă, la nivel de școală și la nivel național.
Ministerul Educației, prin Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, va realiza propria Bancă de instrumente de evaluare standardizată, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar, lege al cărei proiect se afla în consultare publică până la data de 24 august.
Potrivit reprezentanților ministerului, testarea standardizată asigură pentru elevi o evaluare corectă, cuantificabilă și comparabilă, un feedback consistent și în timp real, care poate fi transpus în acțiuni remediale direcționate spre nevoile individuale identificate, iar pentru profesori reprezintă un instrument extern validat, care poate valida și susține evaluarea proprie, o modalitate de a identifica nevoile de învățare, lacunele, pentru a individualiza și focaliza acțiunile remediale, un mod de a economisi timpul dedicat creării de itemi de testare și de corectare și un mod de a realiza evaluări comparative pe anumite competențe.
Un instrument de management educațional
De asemenea, pentru părinți, oferă un feedback consistent și constant pe rezultatele reale ale învățării, inclusiv o monitorizare a progresului școlar, și un diagnostic extern și serios asupra achizițiilor copilului și asupra eficienței actului educațional pe tot parcursul acestuia, nu doar în momente de bilanț.
Pentru școli, testele standardizate sunt un instrument de management educațional, fundamentat pe analiza de date, iar pentru sistemul de educație reprezintă o sursă de date pe analiza cărora se pot fundamenta politici educaționale în domeniul curriculumului, programelor naționale de suport și se pot realiza analize de performanță ale sistemului.
(sursa: Mediafax)