Ministerul Apărării recrutează rezerviști voluntari. Până când se pot depune dosarele

Ministerul Apărării recrutează rezerviști voluntari. Până când se pot depune dosareleArmata română Sursa Foto: Arhiva EVZ

Rezerviștii voluntari participă la instruiri la fel ca și militarii profesioniști, dar stau acasă și își păstrează serviciul din viața civilă atunci când nu participă la misiuni. Au însă și un contract cu armata și primesc soldă.

Ministerul Apărării Naţionale prelungeşte, până la data de 24 iunie, campania de recrutare pentru cei vor să devină rezerviști voluntari.

Sunt disponibile 871 de locuri pentru toate categoriile de personal - ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi, a precizat MApN, într-un comunicat de presă transmis de Agerpres.

Candidaţii care nu au pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care îndeplinesc criteriile.

Ce înseamnă să fii rezervist voluntar

Rezerviștii voluntari reprezintă personalul selecționat pe bază de voluntariat, care consimte, pe bază de contract individual pe durată determinată, să ocupe funcții în statele de organizare ale structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Primul contract se încheie pe o perioadă de 4 ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum 3 ani.

La instituirea stării de urgență sau a stării de asediu, precum și la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, contractele rezerviștilor voluntari se suspendă, iar aceștia sunt concentrați/mobilizați, în condițiile legii, și sunt încadrați în aceleași funcții.

Rezerviștii voluntari se pregătesc pentru a îndeplini orice misiune, la fel ca și militarii în activitate. În timp ce militarii profesioniști sunt prezenți zi de zi în unitatea militară în care sunt angajați, rezerviștii voluntari trebuie să fie prezenți la unităţile lor lor doar în perioadele de instruire și de îndeplinire a misiunilor, se arată pe site-ul Ministerului Apărării Naționale

În afara acestor obligații, rezerviștii voluntari care sunt angajați în mediul civil, își vor continua activitatea la locul lor de muncă.

Primesc soldă

În perioada în care sunt chemați la unitate, rezerviștii voluntari primesc salariul aferent funcției militare pe care o ocupă, la fel ca militarii în activitate care ocupă funcții similare.

Remuneraţia acordată în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni este de 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut. Pentru un soldat aceasta este de 540 de lei, iar pentru un subofițer aceasta este de 720 de lei pe lună.