Timișoara va avea o barieră verde, formată de in 400 de copaci, din speciile cer și tei, care va delimita zona industrială de restul orașului. Investiția este de 240.000 de euro și vine din partea uneia dintre cele mai mari companii care activează în municipiu. Aceasta va planta copacii în aproximativ 700 de metri liniari, miza fiind să  îmbunătățească calitatea aerului și să reducă poluarea din zonă.

„Am pornit de la ideea de a planta o mică pădurice, o inițiativă atât în beneficiul nostru, cât și al localnicilor. Am ales să plantăm copaci de minim trei metri înălțime, copaci care se pot adapta ușor zonei, astfel încât deja din vara aceasta să putem să ne bucurăm de efectele benefice ale lizierei: reducerea prafului, a zgomotului, precum și îmbunătățirea aspectului industrial al zonei. Totodată, prin plantarea acestei bariere continuăm să ne întărim rădăcinile pe care le avem în această zonă, importantă pentru industria locală și pentru întregul nostru grup“, spune Sorin Samonid, directorul fabricii de anvelope Continental.

Te-ar putea interesa și: