Monstrul cu chip de om și-a mutilat iubita și socrii. Atacul în stil mafiot, executat de un militar

Monstrul cu chip de om și-a mutilat iubita și socrii. Atacul în stil mafiot, executat de un militar

O femeie și părinții acesteia au fost mutilați de către un militar. Însoțit de doi complici, acesta a vrut să se răzbune pe fosta iubită.

Un militar și-a desfigurat cu ciocanul fosta iubită și pe părinții acestuia, ca să se răzbune pentru că a fost părăsit. Atacul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Vaslui, în localitatea Trestiana. 

Militarul avea cagulă pe față și, împreună cu mai mulți complici, a intrat peste oameni în casă, lovindu-i cu ciocanul. Cele trei victime au ajuns la spital cu răni grave la cap. Este vorba despre un militar din Garnizoana Bârlad, Tiberiu B., în vârstă de aproximativ 40 de ani. Acesta este acuzat că, împreună cu unul sau doi complici, au pătruns noaptea, cu cagule pe față, în casa familiei fostei iubite din Trestiana, pentru a se răzbuna. 

Cazul este cercetat de Parchetul Militar Iași, care a trimis în Trestiana procurorii militari din Bacău, informează Vremeanoua.ro

Femeia, Daniela V., în vârstă de 37 de ani, îi spusese lui Tiberiu B., că vrea să pună punct relației, iar tatăl ei l-a împiedicat să intre în casă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, militarul din Vaslui, însoțit de câțiva complici, cu cagule pe față, au pătruns peste mama, tatăl și fosta iubita, pe care i-au bătut cu sălbăticie. 

Toți trei au ajuns la Spitalul din Bârlad, cu răni grave la cap, aduși de ambulanță. Tatăl și mama femeii au suferit răni mai serioase și au fost transferați la spitalul de neurochirugie din Iași. Victimele au povestit că au fost atacate cu un ciocan. 

Cazul a fost preluat de către Parchetul Militar Iași. Agresorul este din comuna Zorleni și deține un magazin în satul Trestiana, unde locuiește fosta lui iubită. Pentru moment, militarul acuzat în acest dosar nu a fost reținut sau supus vreunei măsuri preventive, arată sursa citată. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News