Milionarul cuțitar a fost eliberat din pușcărie. Cum a fost surprins pe străzile din București

Milionarul cuțitar a fost eliberat din pușcărie. Cum a fost surprins pe străzile din BucureștiMihai Tufan. Sursa foto: EVZ

Mihai Tufan a fost condamnat, în 2021, pentru tentativă de omor după ce a înjunghiat o angajată. El nu a stat prea mult la închisoare. A fost eliberat condiționat și și-a reluat viața luxoasă.

Mihai Tufan, cunoscut mai mult ca „milionarul cuțitar“ a fost eliberat după nici doi ani de închisoare. El fusese condamnat pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat asistenta în timp ce aceasta se afla la volan.

Mihai Tufan a fost eliberat în urmă cu câteva zile și și-a reluat imediat viața luxoasă. El a fost surprins de pararazii cancan.ro în compania unei doamne. Milionarul a coborât dintr-un Rolls Royce într-o zonă bună a Capitalei, aflată în apropierea vilei președintelui României. S-a întâlnit cu o blondă frumoasă, au făcut o plimbare romantică, iar apoi au luat masa la un restaurant.

Incident șocant

Mihai Tufan a ajuns la pușcărie după ce, în aprilie 2020, a atacat o angajată. Cei doi se aflau în mașina femeii, iar aceasta era la volan. Milionarul a scos un cuțit și a înjunghiat-o pe femeie de mai multe ori în gât, torace şi abdomen. Daniela Huhulea, în vâstă de 36 de ani, a reușit să oprească mașina în mijlocul drumului și să strige după ajutor. Mai mulți șoferi au sunat la 112.

În fața anchetatorilor, afaceristul prahovean și-a explicat gestul șocant invocând stresul provocat de perioada de început a pandemiei, dar și de anumite probleme legate de transferuri bancare de care nu fusese înștiințat de către colaboratorii săi.

Eliberat condiționat

El și-a recunoscut faptele și a cerut să fie judecat rapid, astfel că procesul a durat doar câteva luni. Milionarul a ajuns și la o înțelegere cu victima căreia i-a plătit despăgubiri de 400.000 de euro și i-a cumpărat o nouă mașină.

În februarie 2021, Mihai Tufan a fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare. A fost încarcerat, dar a stat la pușcărie mai puțin de doi ani, fiind eliberat condiționat în această lună.

Mihai Tufan este acţionar la mai multe societăţi, printre care Elsid Titu şi Electrocarbon Slatina. A avut o relaţie și cu Andreea Marin cu care s-a iubit în secret, în perioada 2003-2004.

Ne puteți urmări și pe Google News