Mihail Neamțu, îndemn pentru necredincioși. „Renunți la creștinism, renunți la darurile umanității”

Mihail Neamțu, îndemn pentru necredincioși. „Renunți la creștinism, renunți la darurile umanității” Mihail Neamțu Sursa foto: Facebook

Mihail Neamțu, un cărturar desăvârșit, are un îndemn pentru toți cei care contestă creștinismul și Biserica Ortodoxă. În accepțiunea teologului, a renunța la „identitatea creștină înseamnă să te lepezi de cel mai prețios dar făcut umanității”.

Mihail Neamțu, cărturar desăvărșit și susținător al Bisericii Ortodoxe, cu bune și cu mai puțin bune, atrage atenția asupra faptului că a renunța la creștinism este ca și cum ai renunța la darurile pe care umanitatea le scoate în cale.

Mihail Neamțu, mesaj pentru creștini

Vreme de un mileniu și jumătate, creștinismul a fost liantul națiunilor și a popoarelor. Sub semnul credinței, spune Mihai Neamțu, creștinii și-au unit forțele pentru scăpa de rele și de expasiunea musulmană.

„Mai bine de un mileniu și jumătate, creștinismul a unit națiunile și popoarele lumii prin faptul că le-a luminat mintea, le-a încălzit inima, le-a întărit voința și le-a șlefuit caracterul. Suntem încă depozitarii unei sensibilități morale atinsă de valorile Evangheliei”, spune Mihail Neamțu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Biserica sau Casa Domnului este hulită astăzi de necredincioși. Nu puțini sunt cei care uită că în vremurile ei bune, Biserica i-a pus laolaltă pe toți credincioșii, fie ei din Sicilia, Creta, Lampedusa sau din Egipt. Învățățurile Mântuitorului Iisus Hristos a avut și au în continuare ecou atât în interiorul cât și în afara Bisericii.

A te lepăda de creștinism înseamnă să te lepezi de cel mai prețios dar

„Secole la rândul, simbolismul Crucii i-a adus laolaltă pe credincioșii din Sicilia, Creta ori Lampedusa împreună cu pelerinii din Egipt, Iona, Athos sau Gibraltar. În vremurile bune, Biserica a fost spațiul manifestării darurilor celor care, fie laici, fie clerici, l-au iubit pe Dumnezeu. Înălțimea și adâncimea „minții lui Hristos” (Filipeni 2, 5) a produs ecouri înăuntrul și-n afara Bisericii”.

Contestatarii creștinismului, oricât de mult ar încerca, continuă teologul Mihail Neamțu, nu pot nega faptul că în vremuri dificile Biserica a fost spațiul de liniște pentru locuitorii Imperiului Roman.

„Creștinii nu pot ascunde într-un spațiu privat căutarea binelui, a adevărului și a frumuseții. Oricât de străveche, credința apostolilor nu dospește într-un anticariat prăfuit, cu mirosuri incerte de ulei rânced, urină de șoareci sau flori de mucegai”.

Calendar ortodox, adevăratul Sfânt Valentin.

Sursa: Arhiva EvZ

Biserica a fost spațiul manifestării darurilor celor l-au iubit pe Dumnezeu

Biserica vie a primelor veacuri fost atractivă pentru locuitorii Imperiului Roman întrucât a fost comunicată într-un limbaj al iubirii și printr-o retorică filantropică foarte convingătoare pentru rețeaua de cetăți a Antichității târzii. Principalul arhitect al acestei strategii misionare? Pavel din Tarsus”,  adăugat Mihail Neamțu.

Pentru a ilustra rolul și importanța creștinismului și implicit a Bisericii, teologul evocă un episod din vremuri de mult apuse. Din vremuri în care sclavii se vindeau precum merele.

„Când fostul Saul, ucenic al lui Gamaliel, îi scrie prietenului său Filimon, proprietar de sclavi, ca să-l primească pe Onisim, robul fugar, apostolul lui Hristos declanșează un veritabil seism în bazinul Mediteranei. În doar câteva secole, creștinismul avea să schimbe moravurile lumii romane și să transforme condiția spirituală a milioane de oameni.

Rădăcinile teologiei politice, așadar, sunt profund evanghelice. Puterea seculară a Imperiului trebuit să țină cont de puterea spirituală a Bisericii”, a mai spus Mihail Neamțu.

Creștinismul sparge orice bariere

Din cele mai vechi timpuri creștinismul învinge orice bariere, confesionale sau lingvistice. Toată lumea are loc în Casa Domnului, nu este păcătos care să nu primească iertarea Mântuitorului.

„Chiar și înainte de Constantin cel Mare, frumusețea creștinismului (înțeles ca mod de viețuire) a reverberat dincolo de orice granițe lingvistice sau confesionale. Ulterior, gândirea teologică medievală a postulat existența unei ordini (sau taxonomii) universale care a stimulat cercetarea științifică a planului divin”, a completat teologul Mihail Neamțu.

Mihail Neamțu despre creștinism

Sursa foto: Arhiva EvZ

Mihail Neamțu: „Nu doar știința, ci și literatura sau arta occidentală datorează enorm Bibliei”

Într-un final Mihail Neamțu conchide că a renunța la creștinism înseamnă să te lepezi de cel mai prețios dar făcut umanității.

„Gândul că lumea este produsul unei raționalități transcendente a stimulat curiozitatea intelectuală a celor care, punând accentul pe raționalitate, logică și observație empirică, s-au dedicat descifrării legităților universale.

Nu doar știința, ci și literatura sau arta occidentală datorează enorm Bibliei și interpretărilor patristice ale textului sacru. Câți n-am gustat din cantatele lui Bach? Câți n-am savurat poezia lui Rilke? Să renunți la creștinism înseamnă să te lepezi de cel mai prețios dar făcut umanității”, potrivit newsnetcreștin.ro.