Sfântul Spiridon, Sfânta Treime și oficializarea creștinismului. Care a fost contribuția dogmatică a acestui Părinte al Bisericii și Stâlp al Ortodoxiei

Sfântul Spiridon, Sfânta Treime și oficializarea creștinismului. Care a fost contribuția dogmatică a acestui Părinte al Bisericii și Stâlp al Ortodoxiei

Sfântul Spiridon a fost un ierarh din perioada Sinoadelor Ecumenice. Grecii din Insula Kerkyra -Corfu îl consideră patronul lor spiritual. Sfântul a trăit în perioada 270-348 d.Hr.

Sfântul Spiridon și arianismul. Soluția de la Niceea din 325 d.Hr.

Sfântul Spiridon este alături de Sfântul Nicolae, Sfântul Grigore, Sfântul Vasile și Sfântul Ioan Gură de Aur, drept un Părinte al Bisericii și Stâlp al Bisericii Ortodoxe.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare s-a implicat în oficializarea creștinismului prin edictul de la Mediolanum din 313 d.Hr. și prin reglementarea deciziilor Sinodului Ecumenic de la Niceea din 325 d.Hr.

Constantin cel Mare a intuit faptul că mulțimea creștinilor, o dată legalizată, va întări Imperiul Roman iar o dogmă clară va scuti politica de sciziuni și religia de contre.

Arianismul, erezia care contesta Sfânta Treime și Dumnezeirea lui Hristos a fost combătută de Sfântul Nicolae care l-ar fi pălmuit pe Arie, episcop eretic dar și de Sfântul Spiridon.

La Niceea în 325 și la Constantinopol în 381, s-a votat că Hristos are dublă natură, divină și umană.

Sfântul Spiridon și Sfânta Treime

Sfântului Spiridon i se atribuie o explicație originală a dogmei Sfintei Treimi. El a spus că Sfânta Treime este una și nedespărțită, deși sunt trei persoane: Tatăl Ziditor, Fiul Mântuitor și Sfântul Duh Sfințitor.

El a spus că o cărămidă este făcută din lut frământat, apă în care se frământă lutul și focul care arde cărămida în tiparul în care lutul modelat a fost turnat.

Dogma Sfintei Treimi stă la baza credinței creștine fie că vorbim de romano-catolici sau de ortodocși. Multe religii , precum unitarianismul, contestă dogma Sfintei Treimi.

În istoria bizantină, pe toată durata Sinoadelor Ecumenice au apărut ereziile nestoriană și monofizită, unii crezând că Hristos era doar om (nestorienii), iar alții că ar fi doar Dumnezeu (monofiziții).

Cele două tabere au format și două partide rivale (verzii erau monofizți, albaștrii, nestorieni), care își etalau pozițiile la Hipodrom, unde au format demele Verzilor și Albaștrlor. În cursul acestei confruntări, a izbucnit răzcoala Nika, în 532, în vremea Împăratului Iustinian.

Așadar, creștinând-se Imperiul Roman și-a mai asigurat dăinuirea și după scindarea din anul 395. Vestul a căzut în 476, Estul aproape un mileniu mai târziu în 1453.