Pe 1 februarie DNA a anunțat că dosarul Microsoft 2 a fost clasat ca urmare a intervenirii prescripției faptelor penale, iar șapte foști miniștri implicați în „afacerea” cu licențe scapă de acuzații. Procurorul care a instrumentat dosarul o bună perioadă de timp, Mihaela Moraru Iorga, a declarat că în opinia ei termenul de prescripție curge de la data ultimei facturi (n.r. – 2009), nu de la data emiterii Hotărârii de Guvern cu privire la semnarea contractului pentru licențele de software (n.r.- 2004).

„Din punctul meu de vedere nu a intervenit prescripția în dosarul Microsoft, dosarul poate fi redeschis oricând.(…) Această prescripție se calculează de la ultimul act și nu de la momentul semnării contractului. Hotărârile judecătorești invocate de către DNA spun același lucru, doar că au fost interpretate într-o altă modalitate”, a declarat Mihaela Moraru Iorga la România Tv.

Procurorul DNA a invocat o campanie de discreditare impotriva sa lansată de la vârful DNA.

Comunicat cu semne de întrebare

„Momentul în care este dat acest comunicat, și mă refer aici la faptul că se fac trimiteri la soluții de clasare date în luna ianuarie, comunicat dat abia acum, în luna februarie, mă îndeamnă să cred că e o altă intenție decât aceea de a comunica opiniei publice soluția într-un dosar.

Faptul că acel comunicat conține o notă de subsol bolduită în care se precizează că a fost sesizată Inspecția Judiciară cu privire la un procuror căruia i-ar fi imputabilă prescripția mă îndeamnă să cred de asemenea că acel comunicat are ca țintă discreditarea mea și nu informarea publică. Faptul că nu s-a așteptat soluția Inspecției Judiciare mă îndeamnă, de asemenea, să cred că de fapt se dorește a fi o presiune pe Inspecția Judiciară”, a susținut Mihaela Moraru Iorga.

Adevărul despre dosarul IPRS

Anunțul clasării altui dosar „de calibru”, cel al privatizării IPRS Băneasa, instrumentat tot de Iorga, ar face parte din același demers.

„Este o soluție pe care am dat-o în luna iunie 2017, este o soluție pe fond și nu pe prescripție, adică m-am pronunțat efectiv pe fapte. Este o soluție de clasare, fapta nu este prevăzută de legea penală în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, pentru că după decizia Curții Constituționale trebuie să ai o încălcare dintr-o dispoziție legală, dintr-o lege, dintr-o legislație primară și nu dintr-o hotărâre de guvern.

(…) Nu știu de ce abia astăzi se anunță această soluție și nu știu de ce nu se anunță această soluție în mod corect”, a mai declarat Mihaela Moraru Iorga.

Ordinul de revocare din funcția de procuror DNA a Mihaelei Moraru Iorga a fost semnat de Laura Codruța Kovesi în iulie 2017, însă în instanță procuroarea a obținut suspendarea acestui act. De atunci atât Kovesi cât și Iorga au sesizat Inspecția Judiciară. Șefa DNA o acuză pe Iorga de nereguli în dosare, iar aceasta din urmă o acuză la rândul ei pe Kovesi de abateri disciplinare și ingerință în activitatea procurorilor din subordine. 

Kovesi, dată pe mâna CSM

În urma verificărilor efectuate de Inspecția Judiciară (IJ), inspectorii au stabilit că șefa DNA Laura Codruța Kovesi a săvârșit abateri disciplinare și au sesizat CSM. Potrivit IJ, Kovesi a folosit „față de colegii procurori un ton superior și agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică și deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare și a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremației Constituției și a legilor”.