Metrourile vor ajunge mai greu în stație. Pasagerii vor aștepta și 15 minute. Când se va întâmpla asta

Metrourile vor ajunge mai greu în stație. Pasagerii vor aștepta și 15 minute. Când se va întâmpla astaSursa foto: Facebook/ Aurelia Alexa

Metrorex a transmis că trenurile de metrou vor avea întârziere azi, 21 iulie, iar pasagerii vor fi nevoiți să aștepte între stații peste 10-15 minute. Anunțul a fost făcut chiar într-o zi în care bucureștenii se confruntă cu canicula.

Metrorex a anunțat că pasagerii vor fi nevoiți să aștepte între 10-15 minute pentru un metrou. Circulația se desfășoară cu 35 de trenuri în loc de 57, cât este prevăzut în graficul aprobat.

Creșterea timpilor de așteptare în stații este determinată de diminuarea serviciilor de mentenanță și salubritate prestate de Alstom Transport SA, cu care Metrorex are un contract în vigoare.

În această perioadă, Metrorex se ocupă de activitățile de curățenie în vagoane, după retragerea trenurilor din circulație, în intervalul orar 23:00 – 05:00 și în timpul programului de circulație în situații care necesită salubrizare de urgență.

Metrorex a precizat că își cere scuze pentru situația în care sunt puși pasagerii și că încearcă să rezolve problema cât mai repede.

Probleme la Metrorex

Compania se confruntă și cu alte probleme. Alstom, care asigură mentenanţa metroului bucureştean, a anunțat că suspendă serviciile de mentenanţă a flotei de metrou începând de luni, având în vedere că Metrorex nu și-a achitat facturile la timp. Este vorba de datorii în valoare de 170 de milioane de lei.

Metrou tip Bombardier Metrorex

Sursa: EVZ

Dacă nu vor avea asigurate serviciile de mentenanță, garniturile de metrou nu vor putea fi puse în circulație. Asta înseamnă un interval mai mare între trenuri și aglomerație în stații.

Cu toate astea, Metrorex a promis că își va plăti datoriile către Alstom la rectificarea bugetară. În pană de bani, șefii Metrorex au decis recent majorarea salariilor angajaților cu 7,5% din august.

„Pentru achitarea integrală a obligaţiilor de plată, Metrorex va solicita sumele necesare la următoarea rectificare bugetară. Obiectivul principal este transportul călătorilor în condiţii de siguranţă, iar în acest sens, depunem toate eforturile pentru rezolvarea acestei situaţii”, a transmis compania în urmă cu ceva timp.

Președintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci, a mai declarat și că a deschis două acțiuni la Tribunalul Bucureşti pentru a recupera banii de la Metrorex, potrivit TVR.