Metrou de la Gara de Nord la Gara Progresul. Când încep lucrările la M4

Metrou de la Gara de Nord la Gara Progresul. Când încep lucrările la M4Metrou. Sursa foto: Wikipedia

Trei asocieri din 56 de societăţi comerciale naţionale şi internaţionale au depus ofertele tehnice şi financiare pentru construcţia magistralei de metrou M4, tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul.

Tronsonul Gara de Nord-Gara Progresu, tot mai aproape de realizare

Societăţile comerciale recunoscute la nivel naţional şi internaţional au depus ofertele tehnice şi financiare pentru construcţia magistralei de metrou M4, tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul, valoarea lucrărilor având o valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, a anunţat Daniel Băluţă.

Edilul a postat pe Facebook că documentaţia, care a avut termen limită de depunere marţi, la ora 15,00, va urma să fei analizată în perioada ce urmează, iar până la finalul anului vor fi desemnaţi câştigătorii.

Finalizarea lucrărilor la tronsonul M4 se va face în cinci ani

Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă a precizat că lucrările efective, vor fi de aproximativ 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili accesaţi prin "Programul Transport" al Uniunii Europene 2021-2027 și sunt programate să înceapă în cursul anului 2025. Lucrările la magistrala de metrou M4 vor fi finalizate în cel mult cinci ani.

Metrorex

Metrou. Sursa foto: Facebook/ Metrorex

Potrivit primarului, construcţia celor 14 noi staţii de metrou, va însemna nu doar "o reducere consistentă a indicilor de trafic rutier", ci va reprezenta şi "un imbold semnificativ" pentru dezvoltarea economică a zonei de sud a Bucureştiului.

Semnarea contractului de finanțare a M4 s-a făcut în iunie

Reamintim că semnarea contractului de finanțare a magistralei de trasport M4, care leagă Gara de Nord de partea de sud a orasului a avut loc în 4 iunie, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a directorului Metrorex S.A., Mariana Miclăuș și a senatoarei Gabriela Firea, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.Finanțarea de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, va veni prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027.”, se arată într-un comunicat de presă.

Linia de metrou va porni de la Gara de Nord, pe strada Gării de Nord, va parcurge intersecția cu strada Berzei, strada Vasile Pârvan, strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, trece prin fața Hotelului Merriott, calea 13 Septembrie, bulevardul Tudor Vladimirescu, șoseaua Viilor, Eroii Revoluției, șoseaua Giurgiului, la intersecția cu strada Bercenarului urmează strada care duce la Gara Progresul și ajunge cu ultima stație în fața Gării Progresul.