Meteo: avertismentul specialiștilor. Va fi primăvară în toiul iernii

Meteo: avertismentul specialiștilor. Va fi primăvară în toiul iernii

Următoarele zile aduc temperaturi anormal de mari pentru această perioadă a iernii. În vestul țării a fost emisă atenționare cod galben de inundaţii.

Vreme neobișnuit de caldă în intervalul următor! Hidrologii au emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de inundaţii. Ea este valabilă până marți, 2 februarie, pe râuri din 6 județe.

Cod galben de inundații în 6 județe din vestul țării

În intervalul sâmbătă 30 ianuarie, ora 14:00 – marți 2 februarie, ora 14:00, se pot produce scurgeri semnificative pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale. De asemenea, pot surveni creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râuri. Alerta meteo se referă la județele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Caraș Severin şi Timiș.

De asemenea, în intervalul duminică 31 ianuarie, ora 16:00 – marți 2 februarie, ora 14:00, sub atenţionare cod galben de inundaţii se află râuri din mai multe bazine hidrografice. Este vorba de Bega Veche, Moraviţa, Caraş, Nera – bazinul superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior din judeţele Caraș Severin şi Timiș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inundațiile au o probabilitate mai mare de a se produce, dar şi intensitate mai mare începând de duminică ora 18:00 până luni ora 14:00, pe unele râuri din judeţele Bihor, Arad şi Caraş Severin.

Prognoza meteo indică valori neobișnuit de calde pentru această perioadă

Vremea se încălzește semnificativ în intervalul următor. Maximele vor atinge chiar și 13 grade în acest weekend. Vor fi înregistrate maxime de până la 13 grade sâmbătă, în Oltenia și în zona Banatului. Va ploua pe spații restrânse în zona Maramureșului, precum și în Muntenia.

Sâmbătă dimineață temperaturile anunțate de meteorologi se situează între -2 și 6 grade Celsius. Cel mai frig este la Brașov și Toplița. Cea mai ridicată temperatură se înregistrează la Sulina. În Capitală termometrele arătau sâmbătă dimineață 2 grade.

În cursul zilei de sâmbătă se anunță precipitații sub formă de ploi sau lapoviță. Aceste fenomene meteo vor duce în anumite zone la depuneri de polei. În București se pot atinge temperaturi de primăvară, cu 11 grade Celsius prognozate pentru luni și miercuri, și chiar 14 și 15 grade joia și vinerea viitoarea, arată prognozele meteo.