Meseriile de aur. Te angajezi imediat, pe bani buni

Meseriile de aur. Te angajezi imediat, pe bani buniIngineri. Sursa Foto: Dreamstime.com

Cu mii de posturi disponibile pe piața muncii, companiile încă nu reușesc să găsească oameni. În ciuda eforturilor depuse în procesul de recrutare, există anumite calități și competențe care rămân greu de găsit în rândul candidaților disponibili.

Topul candidaților căutați pe piața muncii. Ce nu reușesc să găsească companiile

Conform eJobs România, cel mai important portal de recrutare de forță de muncă din țară, inginerii de construcții, reprezentanții de vânzări, contabilii și inginerii de producție sunt printre cele mai dificile poziții de ocupat pentru angajatori.

Potrivit Salario, comparatorul de salarii creat de eJobs, următoarele sunt salariile medii oferite pentru aceste poziții:

- Inginer construcții: 6.000 de lei net

- Reprezentant de vânzări: 4.000 de lei net

- Contabil: 4.200 de lei net

- Inginer producție: 5.000 de lei net

Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), câștigul salarial mediu net pe teritoriul țării a înregistrat o valoare de 4.859 de lei în luna ianuarie.

ingineri, România

România se confruntă cu un număr în scădere de studenți care aleg să devină ingineri. Sursa Foto: Dreamstime.com

Cererea e în creștere pe piața muncii

„Cererea pentru astfel de specialiști a crescut în ultimii ani, depășind oferta disponibilă pe piață. Acest fenomen evidențiază o necesitate pentru companii de a-și adapta strategiile de recrutare, pentru a face față cererii tot mai mari de profesioniști calificați în domeniu”, spune Roxana Drăghici, șeful de vânzări al eJobs România, citat de Libertatea.

Cu toate acestea, Drăghici avertizează că nivelul salariilor depinde de locație, mărimea companiei și domeniul de activitate. În plus, pentru aceste poziții, candidații trebuie să aibă anumite specializări și experiență relevantă, care, în funcție de nivel, pot influența semnificativ nivelul salarial.

Peste 25.000 de locuri de muncă în sezonul angajărilor estivale și de Paște

Pe de altă parte și sezonul angajărilor estivale și de Paște aduce vești încurajatoare în ceea ce privește piața locurilor de muncă. Conform unui comunicat al platformei eJobs, în ultima lună au fost postate nu mai puțin de 25.000 de locuri de muncă.

Dintre acestea, mai mult de 3.500 sunt în domeniul turismului și HoReCa, care se clasează ca al doilea cel mai activ sector în privința angajărilor, după retail. O treime din locurile de muncă disponibile în turism și HoReCa sunt destinate străinătății, cu angajatori din afara țării în căutarea candidaților români dispuși să se mute, cel puțin până în toamnă.

Cea mai mare cerere de personal vine din partea companiilor din industria turistică din Grecia, care au anunțat peste 1.000 de poziții vacante în ultima lună pe platforma eJobs. La o distanță semnificativă de Grecia se află Germania, Italia, Finlanda, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe și Marea Britanie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News