Mesajul care face înconjurul lumii. Vine de la Polul Nord și a fost transmis de cel mai influent om - Video
- Andreea Vlad
- 20 decembrie 2020, 11:00
Expertul Casei Albe în gestionarea pandemiei, Dr. Anthony Fauci, le-a transmis copiilor un mesaj optimist de Sărbători. Deși e criză, Moș Crăciun nu își va neglija sarcinile.
Moş Crăciun este gata de treabă şi va putea aduce în siguranţă cadouri copiilor care au fost cuminţi, a dat asigurări imunologul Anthony Fauci, expertul pandemiei de la Casa Albă. Acesta spune că s-a dus personal la Polul Nord pentru a-l vaccina pe Moş împotriva noului coronavirus.
Directorul Institutului naţional pentru alergii şi boli infecţioase şi personalitatea ştiinţifică a pandemiei cea mai cunoscută în acest moment în SUA, Anthony Fauci a declarat sâmbătă că l-a vaccinat personal pe Moşul cu barbă albă, așteptat mereu de copii cu nerăbdare, în preajma Crăciunului.
„M-am ocupat de asta pentru voi pentru că mi-era teamă că veţi fi nemulţumiţi", a spus el, răspunzând la întrebările copiilor îngrijoraţi dintr-o emisiune TV adresată familiilor care doreau să afle dacă Moş Crăciun va putea intra în siguranţă în casele americanilor pe 25 decembrie.
„Am făcut călătoria la Polul Nord, m-am dus acolo şi l-am vaccinat eu însumi pe Moş Crăciun. I-am măsurat nivelul de imunitate şi este pregătit să plece", le-a explicat copiilor Anthony Fauci.
„Poate coborî pe horn, poate lăsa cadourile...”
„Poate coborî pe horn, poate lăsa cadourile ... nu aveţi de ce să vă temeţi", a asigurat reputatul imunolog. Întrebat de o fetiță dacă este posibil să își viziteze bunicii în perioada Crăciunului, Fauci a declarat: „Trebuie să fiți atenți încă și să purtați mască. Pentru că până vom avea protecție pentru fiecare, nu poți fi absolut sigur că virusul nu este acolo. Așadar vaccinurile sunt extrem de importante pentru a pune capăt acestei crize”.
Vestea bună adusă de doctorul Fauci survine în contextul în care numeroase ţări din întreaga lume se confruntă cu o creştere a cazurilor de COVID-19. Cele mai afectate sunt Marea Britanie şi Italia, ţări care au decis să înăsprească semnificativ măsurile de restricție în perioada sărbătorilor de iarnă.
În SUA, guvernul federal speră ca vaccinurile să fie disponibile pentru toată populația până la primăvară sau începutul verii. În încercarea de a covinge americanii că vaccinurile sunt sigure, vicepreședintele Mike Pence și alți înalți oficiali s-au vaccinat în direct la televizor. Luni urmează să facă același lucru președintele ales Joe Biden.
Sursa: The Guardian