„În ultimele șapte zile care le putem pune oarecum în legătură cu activitatea școlară avem 158 de copii infectați și 73 de cadre didactice și nedidactice. Menționez că toată această ultima perioada poate fi pusă în legătură cu activitatea școlară, cea de-a două săptămâna din primele 14 zile. La fel, dacă ne raportăm la cele peste 130.000 de cazuri, de la începutul acestei pandemii, avem 3200 de copii între 0 și 9 ani și 5200 de copii între 10 și 19 ani.

În ultima săptămâna, la nivel național, mergem pe un număr pe care l-am evaluat și în anchetele epidemiologice. Sunt 276 de copii între 0 și 9 ani și 597 între 10 și 19 ani, în perioada 21 – 29 septembrie”, a declarat Tătaru, potrivit digi24.ro.

De asemenea, întrebat dacă este valabilă revenirea la starea de urgență dacă timp de peste cinci zile de înregistrează mai mult de 2.000 de cazuri, Tătaru a răspuns că starea de urgență în acest moment nu se impune: „Se impune respectarea regulilor”.

Ministrul Sănătății a reiterat ideea că fiecare parte implicată are îndatoririle sale: „Ziua se compune din transport către școală, ziua școlii, transportul de la școală acasă, lucrul în familie, jocul în parcuri. Toate sunt reglementate, noi doar trebuie să respectăm măsurile”.

România înregistrează azi un nou record al cazurilor noi de coronavirus: 2.343 de cazuri au fost depistate în ultimele 24 de ore, din 26.011 teste. Este a treia zi consecutivă cu peste 2.000 de cazuri zilnice de COVID-19. În ultima zi au murit 53 de persoane. La terapie intensivă sunt internați în stare gravă 571 de pacienți. Alte 1.588 de persoane s-au vindecat față de precedentul bilanț.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că prin măsurile luate de Guvern evoluția pandemiei este „cât de cât sub control”. Întrebat dacă este posibilă revenirea la starea de urgență, șeful statului a spus că activitățile „se pot desfășura cu respectarea normelor specifice”.

„Prin măsurile luate, după acel vid legislativ, lucurile nu au revenit la normal, dar cel puțin avem o creștere care este liniară și putem spune că lucrurile sunt cât de cât sub control”, a precizat Iohannis.