Mesaj de ultimă oră de la Cotroceni: ”Dumnezeu să îi odihnească în pace!”

Mesaj de ultimă oră de la Cotroceni: ”Dumnezeu să îi odihnească în pace!”

La 40 de zile de la Paști, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Înălțarea Domnului. Tot astăzi este sărbătorită și Ziua Eroilor.

Reamintim că Sărbătoarea Înălţării a fost proclamată prin lege Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională.

Cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de recunoștință faţă de militarii români căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din afara graniţelor naţionale şi aprecierea pentru medicii şi personalul medical care se află în prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19.

”Această zi specială, în care celebrăm, deopotrivă, Ziua Eroilor şi Înălţarea Domnului, are o încărcătură puternică pentru poporul român. Cu acest prilej, aducem un omagiu martirilor neamului românesc, care şi-au dat viaţa pentru existenţa noastră.

Ne puteți urmări și pe Google News

Eroii noştri rămân de-a lungul timpului adevărate simboluri ale abnegaţiei, curajului şi simţului datoriei. Prin sacrificiul lor, servesc drept modele de urmat pentru tinerele generaţii, lăsând în urmă o lecţie a dăruirii de sine pentru un ideal suprem, acela de a ne servi patria.

Ne exprimăm astăzi, la ceas de sărbătoare, recunoştinţa şi faţă de militarii noştri căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din afara graniţelor naţionale - Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, cât şi în misiunile desfăşurate sub auspiciile organizaţiilor internaţionale.

În aceste momente dificile, când suntem puşi la încercare de pandemia de COVID-19, este esenţial să ne inspirăm din victoriile trecutului şi să ne lăsăm ghidaţi de raţiune, responsabilitate, altruism şi curaj.

Răspunderea fiecăruia dintre noi a crescut considerabil în ultima perioadă şi trebuie să facem împreună schimbări de durată pentru a crea o moştenire pe care generaţiile următoare să se bazeze.

Astăzi transmitem preţuirea şi aprecierea şi către eroii noştri din aceste zile, cei care se află în prima linie în lupta cu acest inamic invizibil - medicii şi personalul medical. Prin eforturile lor extraordinare, au reuşit să limiteze răspândirea virusului şi să salveze vieţi, curajul demonstrat în faţa pericolului reprezentând o sursă de inspiraţie pentru noi toţi.

Trăim clipe în care trebuie să ne apărăm integritatea atât din punct de vedere teritorial, cât şi spiritual.

Îmi exprim întreaga recunoştinţă pentru toţi eroii noştri! Datoria noastră, a tuturor, este de a demonstra că am înţeles sensul luptei şi jertfei lor supreme şi de a menţine vie memoria acestora.

Glorie veşnică eroilor noştri! Dumnezeu să îi odihnească în pace!”, este mesajul transmis de președintele Iohannis.