Mesaj bulversant trimis de Dan Condrea cu doar câteva ore înainte de accident. Fosta soție: „Nu era genul care să se omoare, ci genul care te omora el pe tine”

Mesaj bulversant trimis de Dan Condrea cu doar câteva ore înainte de accident. Fosta soție: „Nu era genul care să se omoare, ci genul care te omora el pe tine”

Cătălin Tolontan relatează, pe pagina sa, o discuţie icredibilă pe care a avut-o cu o sursă din Hexi Pharma, cu doar cinci ore înainte de straniul accident în care a pierit patronul controversatei firme de distribuire a dezinfectanților. De asemenea, jurnalistul de la Gazeta Sporturilor scrie despre ce ar fi spus fosta soție a lui Condrea unor prieteni, la scurt timp accident.

Dan Condrea, 41 de ani, a murit pe șoseaua dintre laboratorul Unilab, casa lui era în apropierea laboratorului, și fabrica Hexi Pharma. Era așteptat de fetița lui în vârstă 10 ani, scrie tolo.ro. Condrea divorțase de soția lui Laura, cu care fusese împreună vreme de 19 ani, din Facultatea de Medicină din 1994 și pînă în 2009. În acest week-end, fetița ani rămăsese la soția lui. După-amiază, perioada de vizită la mamă se încheia și soția și fata îl așteptau ca să vină să ia copilul.

Tot Cătălin Tolontan mai scrie că fosta soție a lui Dan Condrea a fost întrebată dacă patronul Hexi Pharma era depresiv. Laura, care a avut multe conflicte cu el, depunând plângeri a răspuns: „Nu era genul care să se omoare, ci genul care te omora el pe tine. Dacă e sinucidere, l-au împins să facă asta!”.

Discuția avută de Tolontan cu sursa sa, duminică la prânz

– Aţi mai păstrat legătură cu Dan Condrea? – Îmi dădea mesaje când şi când. Mi-a dat un mesaj recent.

– Şi ce a scris în el? – „Staţi liniştiţi că nu o să mai lucrez în domeniu!”.

– Ce înseamnă asta? – Nu-mi dau seama exact. Se referă probabil la ideea că ar putea să-şi revină compania fără el, eu aşa citesc mesajul.

– Condrea este surprins de rezultatul analizelor? – Da, este şocat. Spune că ştia de Thor, a recunoscut asta, dar de celelalte de jură că nu ştia că au probleme.

Dan Condrea era un șofer experimentat, „mergea tare și bine, făcea și karting”, a mărturisit un angajat al Hexi Pharma.

Opelul în care se afla Dan Condrea era o mașină din 2010, cumpărată de el pentru tatăl său, acesta fiind fondatorul afacerii și stingându-se în 2011.

Mai multe detalii pe tolo.ro