Medicii și asistentele trebuie să returneze 200.000 de euro

Medicii și asistentele trebuie să returneze 200.000 de euro

Conducerea Spitalului CFR Timișoara cere ajutorul Guvernului, după ce o treime din personal trebuie să restituie banii încasați cu titlul de drepturi salariale, în ultimii trei ani.

Potrivit sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în luna iulie, Spitalul CFR Timișoara trebuie să recupereze de la angajați aproximativ 200.000 de euro. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, suma reprezintă sporurile salariale pentru condiții periculoase de muncă, încasate în ultimii trei ani. Auditorii au constatat că spitalul a acordat sporurile fără să respecte cadrul legal, și anume fără să aibă vizele anuale necesare date de Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Teritorial de Muncă. Potrivit inspectorilor, vina este exclusiv a conducerilor succesive ale unității medicale, care au omis să cheme autoritățile să pună vizele anuale pe documentele în baza cărora se alocă aceste sporuri.

Au rămas fără sporurile de 50%

Urmare a sentinței, în august, personalul spitalului nu a mai beneficiat de sporuri, iar luna aceasta, conducerea unității sanitare trebuie să eșaloneze recuperarea celor aproximativ 830.000 de lei de la angajați. „Cei mai afectați vor fi cei de la ATI (terapie intensivă - n.r.). Ei beneficiau de sporuri de 50%. În condițiile în care nu mai primesc aceste sporuri, și când va mai trebui să și returneze din banii primiți în anii trecuți, infirmierele vor ajunge la un venit mult sub salariul minim pe economie”, a declarat Cristian Moț, managerul unității medicale.

Jurista spitalului a explicat cum s-au redus deja salariile.

  • În blocul operator, dacă o infirmieră lua inițial 920 lei, din august a ajuns la 691 lei fără spor;
  • Un asistent medical a scăzut de la 1.809 lei la 1.377 lei.
  • În laboratorul de analize medicale, un medic care câștiga inițial 2.397 lei, primește 2.199 lei fără spor;
  • Un asistent medical ia cu 100 de lei mai puțin fără spor, de la 1.436 lei inițial, la 1339 lei;
  • La ATI, un medic specialist care câștiga 1.833, ajunge la 1.387 lei;
  • Un asistent medical care încasa 2.130 lei, primește 1.687 lei fără spor;
  • O infirmieră care inițial primea 1.115 lei, a încasat numai 907 lei fără spor.

„Sporurile acordate de Spitalul CFR Timișoara au fost calculate, conform legii, în funcție de specialitate, în procente diferite, între 7% și 50%”, a explicat jurista Florina Nicola.

Memoriu la Guvern

În lipsă de alte resurse sau soluții, conducerea Spitalului CFR Timișoara a transmis o cerere către Guvern, pentru a beneficia de amnistie fiscală. „Solicităm Guvernului o amnistie fiscală, în ceea ce privește angajații care trebuie să restituie bani încasați cu titlul de drepturi salariale, pentru a nu se ajunge în situația în care salariile bugetarilor, oricum reduse, să fie reduse și mai mult prin recuperarea acestor sume de bani”, se arată în memoriul semnat de managerul unității, Cristian Moț. Luni, senatorii au decis amnistierea fiscală pentru toți bugetarii care au obținut venituri de natură salarială constatate a fi nelegale prin rapoartele Curții de Conturi sau ale altor instituții.

Ne puteți urmări și pe Google News