Medicii avertizează: BEȚI APĂ! Unor pacienți li s-a închegat sângele în vine, de căldură

Medicii avertizează: BEȚI APĂ! Unor pacienți li s-a închegat sângele în vine, de căldură

Canicula face victime în Timiș. În ultimele 48 de ore, sute de persoane au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor Timișoara. Aici ajung cazurile cele mai grave.

Mai multe persoane au fost internate în spital, din cauza deshidratării. Șase bănățeni au ajuns la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean Timișoara, cu cheaguri în vasele de sânge sau inimă, determinate, spun medicii, de expunerea la căldură fără hidratare suficientă.

“În ultimele 24 de ore, am internat șase pacienți cu tromboză arterială sau venoasă datorată deshidratării. Canicula este foarte periculoasă din punctul de vedere al deshidratării organismului și al bolilor acute pe care le poate provoca”, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, medicul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean Timișoara.

Pentru a trage un smenal de alarmă vizavi de necesitatea consumului de apă, mai mulți medici din cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară au împărțit sticle cu apă celor care au intrat în Spitalul Județean Timișoara.

Ne puteți urmări și pe Google News

De două zile, la Urgențe vin zilnic peste 200 de persoane cu diverse probleme cauzate de căldură.

Un număr de 12 județe din vestul și sud-vestul țării se află, vineri și sâmbătă, sub avertizare Cod roșu de căldură extremă, în timp ce în restul României va fi Cod portocaliu de caniculă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).