Medic psihiatru despre cazul câinelui spânzurat de o țeavă: ”E o cronică a zilelor noastre”
- Magda Spiridon
- 5 ianuarie 2020, 13:30
Cazul câinelui care a murit în chinuri, spânzurat de o țeavă de gaz în zona Gării de Nord, a revoltat o țară întreagă. Autorul acestei fapte de o cruzime inimaginabilă, un om al străzii, a fost prins de polițiști și reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru infracțiunea de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
În timpul audierilor, bărbatul în vârstă de 44 de ani nu oferit o explicație coerentă. El va ajunge în fața unui judecător, care va decide dacă va fi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Medicul psihiatru Diana Cîrjaliu, fosta șefă a Secției Psihiatrie de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, a comentat acest caz revoltător.
„Mda, a fost prins dezaxatul care a spânzurat cățelul. Când acel cățel trebuia să moară legal, de inaniție sau parvoviroză, într-un adăpost al câinilor fără stăpân. Mă întreb dacă e mare diferența între mentalitatea dezaxatului din fotografii și a politicienilor care au conceput legea care prevede uciderea câinilor în adăposturi după două săptămâni sau între fapta lui și a celor care acționează în numele acelei legi. Eu nu văd niciuna. Și nici vreun politician care să ia poziție; încă nu a trecut vreunul de faza în care să se pozeze în campanie electorală cu un animăluț în brațe (s-a înlocuit ținerea de mâna a nevestei).
Tocmai am terminat romanul lui Stelian Tănase, Marele incendiator; e o cronică a zilelor noastre; iar distracția copiilor cu explodarea capului unui câine cu petardă nu e decât urmarea firească a exemplului oferit de marea hinghereala de pe străzi; prinde! omoară! protejează societatea!”, a scris medicul psihiatru Diana Cîrjaliu pe pagina sa de Facebook.