Măsuri de ultimă oră luate în spitale. Valul 4 va lovi în plin România
- Mihnea Talau
- 19 august 2021, 14:14
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat au analizat, marţi şi miercuri, măsurile organizatorice menite să eficientizeze capacitatea de răspuns a spitalelor faţă de creşterea incidenţei cazurilor de pacienţi cu COVID-19 spitalizaţi şi să pregătească din timp avizele sanitare pentru aprobarea unui număr mai mare de paturi destinate acestor pacienţi.
Discuțiile au avut loc în videoconferinţe cu şefii direcţiilor de sănătate publică şi cu managerii unităţilor sanitare.
„Având în vedere faptul că tulpina Delta afectează într-un număr mai mare copiii şi populaţia tânără, comparativ cu variantele dominante din valurile anterioare, ministrul Sănătăţii a solicitat centralizarea numărului de paturi la nivel judeţean care pot fi alocate îngrijirii pacienţilor pediatrici, inclusiv pentru ATI pediatrie", se arată într-un comunicat transmis joi de Ministerului Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii a solicitat verificarea la nivelul unităţilor sanitare a existenţei unui stoc adecvat de materiale şi echipamente de protecţie, precum şi a faptului că aparatele de ventilaţie şi sistemele de alimentare cu oxigen funcţionează în parametri optimi şi că nu vor exista dificultăţi în aprovizionarea cu oxigen.
De asemenea, a fost solicitată realizarea unei evidenţe a medicilor din specialitatea ATI, precum şi a medicilor rezidenţi (anii IV şi V) care pot fi detaşaţi către alte unităţi sanitare, în situaţia în care contextul epidemiologic va impune această măsură.
Bucureștiul se pregătește pentru valul 4 al pandemiei de Covid-19
Bucureștiul se pregătește pentru valul 4 al pandemiei de Covid-19, care ar putea lovi undeva la mijlocul lunii septembrie. Avertizarea a fost lansată de prefectul Capitalei, Alin Stoica, după o ședință cu specialiști din cadrul administrației publice. Conform sursei citate, autoritățile locale se așteaptă ca, în septembrie, numărul de cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid-19 să fie în jur de 1600 zilnic.
„S-a declarat, de altfel, că undeva la mijlocul lunii septembrie vor fi foarte multe cazuri, cam 1600 de cazuri pe zi, ceea ce este foarte mult. Până la acel moment trebuie să ne pregătim, cel puțin în București, pentru că în București-Ilfov, pentru că estimăm că pe București-Ilfov vor fi cam jumătate din numărul de cazuri. Și atunci trebuie să ne pregătim, pentru ca tot sistemul sanitar să facă față. Sistemul sanitar, din punct de vedere material, este în regulă. Trebuie să ne asigurăm că și personalul este în regulă. Trebuie să punem mult accent pe vaccinarea personalului sanitar, în așa fel încât el să nu fie afectat de următorul val”, a declarat prefectul Alin Stoica.