Prefectul Alin Stoica și ministrul Sănătății au vorbit despre gunoaiele din Sectorul 1. Reprezintă un pericol

Prefectul Alin Stoica  și ministrul Sănătății au vorbit despre gunoaiele din Sectorul 1. Reprezintă un pericol

Prefectul Municipiului Bucureşti, Alin Stoica, a declarat vineri, după ce primăriţa Sectorului 1, Clotilde Armand, a solicitat Comitetului Local pentru Situații de Urgență să înainteze PMB o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza gunoaielor, că un răspuns poate fi dat luni.

Prefectul Alin Stoica a vorbit despre gunoaiele din Sectorul 1. Reprezintă un pericol? „Analizăm posibilitatea de a fi de acord cu declanșarea unei stări de alertă la nivel local, în Sectorul 1.

Starea de alertă ar fi motivată de situația cu deșeurile neridicate de la populație de prestatorul de servicii. În acest moment, am luat legătura cu factorii de decizie pe parte sanitară și de mediu.

Am solicitat DSP, DSVSA și Gărzii de Mediu să facă o analiză şi să ne prezinte analiza respectivă. Drept urmare, în funcție de ceea ce zic și dumnealor, putem să răspundem Sectorului 1 dacă este sau nu cazul să dăm curs unei astfel de solicitări.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prefectul Alin Stoica a vorbit despre gunoaiele din Sectorul 1

În momentul de față, trebuie să se identifice un risc real la adresa sănătății populației sau pentru funcționarea unei instituții. De aceea m-am adresat autorităților respective, sanitare și de mediu.

Dacă vor realiza analiza și vor constata că există un pericol real, atunci, pe baza analizei, se va decide. Nu pot spune dacă se încadrează sau nu până nu am acea analiză.

Trebuie să fie identificat un risc de pericol real la adresa sănătăţii populaţiei şi a instituţiilor. Trebuie să fie un acord al prefectului pentru ca acea situaţie de urgenţă să fie instituită.

Cum se poate institui starea de alertă în Sectorul 1

Decizia finală se ia în Comitetul local, cu acordul prefectului. Sper ca cel mai târziu luni să am un răspuns din partea tuturor instituţiilor. Starea de alertă nu permite rezilirea contractelor, ci înlăturarea pericolului.

Dacă acel gunoi va fi un pericol, va fi indentificată o soluţie pentru a fi ridicat, dar asta nu înseamnă înlăturarea vechiului contractor. Nu am intrat în discuţiile comerciale, ci doar am discutat dacă există o situaţie de risc la adresa populaţiei.

Nu putem să intervenim în relaţia dintre administraţia locală şi prestator. Ea poate fi rezolvată în instanţă. Cea mai rapidă soluţie este ca prestatorul să-şi îndeplinească obligaţiilor.

Cum s-a ajuns la Criza gunoaielor, generată de Clotilde Armand. ”În 12 ani de contract cu Primăria Sectorului 1 nu s-a întâmplat vreodată așa ceva”

Legea prevede că obligaţia ambelor părţi este să asigure continuitate serviciilor publice. Nu vreau să intru în discuţia comercială, pentru că nu am analizat dosarul. Nu acţionăm nici ca mediatori, nici ca instanţă.

Cu asta se confruntă locuitorii din Sectorul 1 la începutul lunii iunie

Cetăţenii se pot îndrepta împotriva celor care au obligaţia să asigure continuitate serviciilor publice, adică administraţia publică şi prestatorul”, a declarat prefectul Capitalei în faţa jurnaliştilor.

Inclusiv ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a comentat situaţia gunoaielor din Sectorul 1. Când a fost întrebată despre subiect, ea a precizat: „Dacă gunoaiele depozitate în condiții improprii reprezintă un pericol pentru sănătatea umană?

Pentru Ioana Mihăilă, gunoaiele reprezintă un pericol

Răspunsul este da. Mai mult nu comentez”, a spus Ioana Mihăliă,într-o conferință de presă la Iași. La solicitarea instituţiei stării de alertă în Sectorul 1 s-a ajuns vineri, la solicitarea primăriţei Clotilde Armand.

„Am solicitat Comitetului Local pentru Situații de Urgență să înainteze Prefecturii Municipiului București o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situației sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 cauzată de șantajul și suspendarea colectării gunoiului de către operatorul de salubritate.

În paralel, am purtat discuții cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 și am ajuns la un acord. Am aflat că stațiile de sortare și-au redeschis porțile începând de astăzi dimineață pentru a primi gunoiul colectat de Romprest.

Aceste stații erau închise din cauza neachitării de către compania Romprest a facturilor datorate în ciuda plăților făcute de Primăria Sectorului 1”, a transmis Clotilde Armand pe Facebook.

Mai departe puteţi citi despre cum s-a ajuns la criza gunoaielor, generată de Clotilde Armand.