Măsură disperată luată de oficialii echipei FC Argeș. Se cere retrogradarea echipei Dinamo
- Nicolae Comănescu
- 2 iunie 2023, 18:25
Într-o solicitare trimisă către Federația Română de Fotbal (FRF), vinerii, conducătorii celor de la FC Argeș cer ca echipa Dinamo să nu aibă drept de promovare în prima divizie.
După un sezon petrecut în liga a II-a, Dinamo este ca și promovată în primul eșalon. Echipa din Ștefan cel Mare a câștigat cu scorul de 6-1 prima manșă a meciului de baraj, cu FC Argeș. Returul este programat să se joace, sâmbătă, de la ora 21.00. Astăzi, oficialii de la FC Argeș au apelat la o mișcare disperată și au transmis o solicitare către Federația Română de Fotbal. Se cere retragerea licenței pentru clubul Dinamo și câștigarea barajului la „masa verde”.
Piteștenii au invocat faptul că, pentru a primi licența de funcționare, un club trebuie să demonstreze că nu are datorii până la data de 31 martie. Dar, Dinamo face excepții de la această regulă, pentru că echipa se află în insolvență, deci are un plan de reorganizare.
Tentativă disperată a celor de la FC Argeș
Dinamo a primit licența de Liga 1 folosindu-se de planul vechi de reorganizare, iar, prin noul plan, alb-roșii încearcă să scadă datoriile la 25%, de la 8 milioane de euro la 2,5 milioane de euro. Piteștenii contestă și felul în care o societate aflată în insolvență a primit licența de Liga 1, după cum notează gsp.ro.
„În măsura în care nu veți da curs solicitărilor noastre, ne rezervăm dreptul de a acționa împotriva oricărei persoane responsabile, în toate modalitățile permise de lege, inclusiv pe cale penală, pentru atragerea răspunderii persoanelor vinovate și pentru recuperarea prejudiciilor produse clubului nostru”, sună un pasaj din solicitarea trimisă de FC Argeș către oficialii FRF.
„Cred că acțiunile lor ar trebui să fie caracterizate de o anumită demnitate. Noi chiar am fost empatici cu ei și am fost de acord să schimbe stadionul pentru retur, fără nicio condiție (n.r. - FC Argeș va disputa la Mioveni manșa secundă cu Dinamo).
Cred că e dezagreabil ce au făcut, și lipsit de sportivitate. Pe lângă asta, din punct de vedere juridic și regulamentar, totul este o prostie de la un capăt la celălalt. Le doresc să își asume cineva consecințele, pentru că vor exista”, a spus Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, pentru sursa citată.