Mașinile care dispar de pe piață. Un gigant auto își schimbă strategia
- Mădălina Sfrijan
- 14 aprilie 2025, 10:40
Mașină. Sursa foto: PixabayMercedes-Benz a decis să se retragă din segmentul vehiculelor comerciale mici și să oprească producția modelelor Citan și T-Class din 2026. Producătorul german se va axa pe dezvoltarea furgonetelor medii și mari. De altfel, mai multe companii au luat decizia de a renunța la anumite modele de mașini.
Mercedes-Benz scoate de pe piață două modele de mașini
Reprezentanții companiei au anunțat că măsura face parte din strategia de creștere în segmente profitabile.
„În conformitate cu strategia noastră ‘Growth in profitable segments’ (Creştere în segmente profitabile), ne direcţionăm investiţiile şi optimizăm în continuare portofoliul de produse,” au anunțat reprezentanții companiei, potrivit Reuters.
Mercedes-Benz va pune accentul pe furgonetele de dimensiuni medii și mari.
„Prin urmare, în viitor ne vom concentra pe segmentele de furgonete de dimensiuni medii şi mari şi ne vom încheia activitatea în segmentul furgonetelor mici în cursul anului viitor,” a adăugat Mercedes-Benz.
Publicația Automobilwoche a anunțat vineri că modelele Citan, destinate uzului comercial, și T-Class, dedicate utilizatorilor privați, vor fi scoase de pe piață la jumătatea anului viitor, inclusiv variantele lor electrice.

Mercedes. Sursa foto: VariousPhotography/ Pixabay
Această decizie marchează și finalul colaborării dintre Mercedes-Benz și partenerul francez Renault.
Provocare pentru marii producători
Acţiunile principalilor producători auto europeni au înregistrat scăderi semnificative, după ce Trump a anunțat că va introduce noile tarife. Măsurile impun o taxă de 20% pentru importurile din Uniunea Europeană, 24% pentru cele din Japonia şi 49% pentru Cambodgia.
Ulterior, după închiderea burselor europene, Donald Trump a transmis că suspendă temporar, pentru 90 de zile, suprataxele aplicate ţărilor partenere – cu excepţia Chinei.
În Europa, titlurile Valeo au scăzut cu 7,1%, situându-se printre cele mai slabe din indicele Stoxx 600. În Germania, acţiunile Volkswagen, Mercedes-Benz şi BMW au pierdut în jur de 2%, iar BMW a atins un minim al ultimelor 52 de săptămâni. În Asia, Nissan a înregistrat o scădere de 7%, iar Toyota a pierdut 2,6%.
Un analist de la Morningstar a atras atenţia că BMW şi Mercedes riscă să fie afectate de tarifele suplimentare aplicate vehiculelor produse în Mexic şi Canada.
Ford și Audi au renunțat la unele modele de mașini
Ford a anunțat că nu va mai produce mașinile electrice în fabrica din Oakville. În schimb, unitatea va fi folosită pentru asamblarea camionetelor Super Duty cu motoare V8. Compania va investi 2,3 miliarde de dolari pentru această transformare.
Planul inițial prevedea o investiție de 1,3 miliarde de dolari în producția de mașini electrice.
De asemenea, Audi a decis să oprească producția modelului R8, considerat cel mai sofisticat automobil din gama sa.