Mașina Poporului - unul din visele lui Hitler care i-au supraviețuit
- Florian Olteanu
- 20 ianuarie 2024, 20:47
Mașina Poporului - unul din visele lui Hitler care i-au supraviețuit. De unde s-au inspirat naziștii și cine a ajuns să adore acest automobil?
Mașina Poporului - unul din visele lui Hitler care i-au supraviețuit. De unde s-au inspirat naziștii și cine a ajuns să adore acest automobil?
Paradoxal, multe din proiectele economice ale celui de Al Treilea Reich nu au fost inspirate de „geniul tehnic” german, cu toate că la Cottbus, Charlottenburg erau unele din marile centre de învățământ superior și cercetare tehnice din Germania încă din a doua jumătate a secolului XIX.
Mașina Poporului - visul auto al lui Hitler - inspirat de americani și de cehi
Adolf Hitler dorea, în condițiile debutului primei conflagrații mondiale, să tehnicizeze forțele armate și să motorizeze Germania. Fusese luptător în linia 1 și văzuse pe pielea sa ce însemnau tancurile. A văzut forța aviației. A înțeles că nu se mai putea conta pe cavalerie ci viitorul aparținea petrolului și forței motoarelor care funcționau cu derivatele acestuia.
Hitler a visat la un oraș care s-a numit Orașul Muncii și Bucuriei. În anii 30, cam 2 % din populația Germaniei avea posibilitatea să folosească sau să posede un automobil. A încercat din 1933 până în 1939 să gândească un mod în care industria germană să producă avioane, tancuri, automobile, motociclete, șenilate. Visa ca măcar 1 din 3 germani să aibă un avion ușor, iar cel puțin 3 din 5 germani să aibă mașina sa.
Așa s-a ajuns la Mașina Poporului sau DKF Wagen sau Volkswagen. Ideea tehnicienilor germani a fost preluată de la Ford Model T construit de Henri Ford în SUA dar mai ales din Cehoslovacia. În 1936-1939, cehoslovacii fabricau modelul Tatra 97. Cum ocupând în 1938, Sudetenland și în 1939 restul țării, Hitler a pus mâna pe uzinele Skoda de la Plzen care fabricau mașini de luptă și Uzinele Tatra din Moravia unde se fabrica Tatra 97.
Mașina Poporului -costuri și avataruri
Mașina Poporului care se fabrica în orașul care azi se numește Wolfsburg urma să coste 991 Reich Marks și să poată fi plătită de un muncitor în circa 330 zile. Mașina urma să aibă locuri pentru șofer și încă patru persoane, deci pentru o familie din doi soți și doi copii. Planurile lui Hitler urmăreau ca avioanele ușoare să fie la fel de numeroase precum mașinile, dar, pe parcurs, s-a răzgândit, orientându-se spre producția de război.
Al Doilea Război Mondial s-a terminat cu dispariția Reichului și lichidarea temporară a statalității germane. Zona de ocupație sovietică a fost efectiv rasă de tot ce însemna industrie care a fost demontată și dusă în URSS. Pobeda, una din mașinile sovietice seamănă și ea cu Tatra 97. În zona Aliată (compusă din zonele franceză, britanică, americană), s-a păstrat tot ce se putea păstra. Mașina Poporului a fost păstrată. S-a fabricat în Germania Federală până pe 19 ianuarie 1978. Producția a fost relocată în America Latină unde erau foarte mulți emigranți germani. Acolo, ultimul model Beetle clasic s-a produs până în 2003, mai ales în Argentina, Mexic, Brazilia.
În perioada flower-power și hippie, adică anii 60 ai secolului XX, micile furgonete Volkswagen și micile Broscuțe VW poreclite „Herbie” de la celebra mașină din filmul american omonim erau conduse de hippioții care cereau dragoste și nu război, care ascultau muzică, nu tolerau nici cea mai elementară regulă. Adică, Mașina Poporului nazistă a avut avataruri conduse de oamenii care se situau fix la opusul viziunii naziste rasiste despre rasa ariană și superioritatea ei.