Mărturia uimitoarea unui PREOT: "Dumnezeu este FEMEIE"

Mărturia uimitoarea unui PREOT: "Dumnezeu este FEMEIE"

Un preot catolic, care s-a aflat în moarte clinică timp de 48 de minute, susține că a fost în Rai și l-a văzut pe Dumnezeu, relatează The Daily Monitor.

Părintele John Michael O'Neal a fost internat de urgență, la sfârșitul lunii ianuarie, după ce-a suferit un atac de cord, iar la scurt timp a fost declarat în moarte clinică. Totuși, cu ajutorul unor aparate de ultimă oră, medicii de la Spitalul General Massachusetts au reușit să-l readucă la viață.

Când și-a revenit, pastorul a povestit experiența extrasenzorială de care a avut parte în timpul celor 48 de minute de moarte clinică. "Mă simțeam înconjurat de o lumină copleșitoare, ce-mi inspira un sentiment de dragoste necondiționată și înțelegere. Am ajus în Rai, unde l-am văzut pe Dumnezeu, o ființă luminoasă cu figură maternă. Prezența ei era deopotrivă copleșitoare și confortabilă, avea o voce calmă și lină, aveam un sentiment liniștitor precum cel pe care ți-l oferă îmbrățișarea mamei. Faptul că Dumnezeu este Mama Sfântă în loc de Tatăl Sfânt nu m-a deranjat deloc. E mai mult decât îmi doream să fie", a mărturisit O'Neal, în vârstă de 71 de ani.

Declarațiile sale au provocat reacții aprinse în sânul Bisericii Catolice, arhiepiscopul din Boston, cardinalul Sean P. O'Malley susținând, într-un comunicat de presă, că preotul a suferit o serie de halucinații provocate de moartea clinică, iar relatările sale nu sunt adevărate.

Ne puteți urmări și pe Google News