Martorul care l-a văzut pe Boupendza cum s-a sinucis a făcut declarații îngrozitoare
- Cristi Buș
- 17 aprilie 2025, 22:17

Moartea subită a fotbalistului gabonez Aaron Boupendza, la doar 28 de ani, a provocat un val de șoc și emoție în lumea sportului. Fostul atacant al Rapidului și al formației chineze Zhejiang FC a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China, într-un incident tragic petrecut pe 16 aprilie 2025.
Ceea ce inițial părea o enigmă cu trei necunoscute, situația capătă acum contururi cutremurătoare prin mărturia prietenului său apropiat, Abdoul, aflat cu Boupendza în apartament în momentul fatal.
Mărturia lui Abdoul schimbă tot ce știam până acum
Abdoul, un camerunez considerat de Boupendza drept un frate, a făcut publică o mărturie detaliată despre ultimele zile ale atacantului. Într-o serie de mesaje audio, acesta a povestit momentele care au precedat tragedia.
„De duminică, după meci, jucătorii erau la Shanghai. Când au revenit, am urmărit împreună un meci. El lua niște plicuri de gaz ilariant. I-am spus: «Oprește-te, nu mai lua asta, îți distrugi cariera.» Și mi-a răspuns: «Nu ai venit aici să-mi faci morală. Am bani. Dacă am o problemă, mă descurc singur»”, povestește Abdoul.
Abdoul susține că Boupendza a consumat substanțe controversate în China
Îngrijorat de starea lui Aaron, Abdoul a continuat să-l supravegheze constant, într-o încercare disperată de a-l ajuta să se redreseze. Însă consumul de substanțe și starea psihică a fotbalistului deveneau tot mai greu de gestionat.
În noaptea de luni spre marți, Boupendza părea din nou debusolat. „S-a trezit pe la 11-13, s-a spălat și mi-a zis că merge să cumpere de mâncare. A ieșit, apoi s-a întors. Apoi a ieșit din nou să își ia un trabuc. Când l-a sunat conducerea, nu răspundea. Atunci am fost sunat de Alexandre N’Doumbou, un coleg din Gabon: «Abdoul, spune-mi adevărul, Aaron e pierdut?»”, continuă martorul.
În seara aceea, Boupendza a luat din nou plicurile. Abdoul a încercat să intervină. „I-am spus: «Nu mai lua asta. Ascultă-mă mai bine. Păstrează-le, mergi și te culcă. Mâine e o nouă zi.» Erau două tuburi. Le-am ascuns într-o cameră alăturată. Deodată mi-a zis: «Du-te și dormi.»”
Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte de tragedie
În fiecare noapte, Abdoul se trezea constant pentru a verifica dacă prietenul său era bine. „Mă trezeam din oră în oră. La un moment dat am ieșit din cameră și am văzut că nu era nicăieri. Se închisese în bucătărie. Știa că dacă îl prind cu plicurile, i le iau. Am spart ușa și i-am zis: «Aaron, uite în ce stare ești. Joci fotbal, clubul are clauze, trebuie să le respecți.» Mi-a zis: «Gata, nu mai iau» și s-a ridicat.”
A doua zi, marți, Aaron s-a prezentat la antrenament, însoțit de Abdoul și șoferul clubului. Însă starea lui fizică era fragilă.
„Când a ajuns, doctorii i-au făcut masaj. Și dintr-o dată, când s-a ridicat, a leșinat. L-au dus imediat la spital. Era inconștient. I-au făcut CT, analize de sânge, dar totul a ieșit negativ. Am ajuns acasă pe la 7-8 seara. Dormea în living. I-am făcut de mâncare. A mâncat. Nu s-a culcat imediat”, a mai spus Abdoul.
În dimineața fatidică, totul părea normal, până în clipa în care lucrurile au scăpat de sub control.
„M-a lovit serios cu cotul. Dintr-o dată, s-a aruncat”
„A venit și mi-a zis: «Abdoul, vreau apă». M-am dus la bucătărie, iar când m-am întors, l-am văzut mergând spre balcon. M-am dus repede, am încercat să îl trag, dar m-a împins. Apoi, s-a dus iar. A treia oară, l-am tras de acolo, dar s-a întors din nou. Și a patra oară, m-a lovit serios cu cotul și, dintr-o dată, s-a aruncat. Pur și simplu s-a aruncat...”, relatează, cu vocea frântă, Abdoul, pentru Reppublica.it.
Imediat după gestul șocant, Abdoul a coborât scările în fugă și a încercat să-l ajute. Din păcate, era deja prea târziu. „Ambulanța a venit în 10-15 minute. Nu mai era nimic de făcut. A murit pe loc.”
Martorul a fost dus la secție pentru a da declarații. Înregistrările video de pe camerele de supraveghere și mărturiile altor persoane au confirmat faptul că Abdoul a încercat să-l salveze și nu a avut nicio implicare în gestul final al fotbalistului.

