„Mărțișor în toată țara”. Peste 40 de evenimente culturale vor anima Republica Moldova în luna martie

„Mărțișor în toată țara”. Peste 40 de evenimente culturale vor anima Republica Moldova în luna martieSursa foto: Ministerul Culturii

Republica Moldova. Luna martie începe cu muzică, dans și tradiții în întreaga Republică Moldova. Peste 40 de evenimente culturale vor fi organizate în cadrul programului guvernamental „Mărțișor în toată țara”, desfășurat pentru al treilea an consecutiv. Inițiativa aduce pe scenele din orașe și sate unele dintre cele mai cunoscute colective artistice și interpreți din țară, oferind publicului acces gratuit sau la prețuri simbolice la spectacole de înaltă calitate.

Potrivit Ministerului Culturii, programul din acest an include evoluțiile unor ansambluri renumite, precum Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Orchestra de Muzică Populară „Lăutarii”, Noroc, Millenium, Mugurel, Fluieraș, Folclor, Select Cvartet Plus, Ștefan Vodă, Crenguța de iederă și Orchestra Națională de Tineret.

Festival Mărțișor, Republica Moldova

Sursa foto: Moldova-Concert

Artiști îndrăgiți, pe scenele din nord până în sud

Pe lângă colectivele artistice, publicul va avea ocazia să asculte recitaluri susținute de interpreți cunoscuți, printre care Gabriel Nebunu, Vali Boghean, Constantin Moscovici, Anișoara Puică, Nelly Ciobanu, Vitalie Dani, Mihai Ciobanu, Pavel Efremov și Constantin Borodin.

Primele concerte sunt programate pentru 1 martie, în localitatea Viișoara din raionul Edineț și în orașul Cimișlia, marcând startul unei luni dedicate tradițiilor și culturii naționale. Autoritățile publice locale sunt încurajate să completeze agenda artistică cu târguri și expoziții de artizanat, spectacole susținute de artiști locali sau ateliere interactive pentru copii și tineri.

Programul detaliat al evenimentelor este făcut public de Ministerul Culturii, astfel încât cetățenii să poată alege spectacolele la care doresc să participe.

Ediția jubiliară „Mărțișor”, 60 de ani de muzică și emoție la Chișinău

Ediția jubiliară a Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor” va avea loc în perioada 1–12 martie, la Chișinău, marcând 60 de ani de la lansarea unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din Republica Moldova. Sub genericul „Bucuria de a fi împreună”, festivalul va reuni peste 20 de evenimente – concerte simfonice, spectacole de operă și balet, recitaluri camerale și proiecte speciale.

Lansat în 1966, festivalul a devenit, de-a lungul deceniilor, un simbol al primăverii și al renașterii artistice. În fiecare an, evenimentul începe pe 1 martie, zi în care moldovenii sărbătoresc tradițional mărțișorul – simbol al reînnoirii, al speranței și al bucuriei.

Sursa foto: Ministerul Culturii

Deschiderea oficială: „Maria Mirabela – Povestea continuă”

Festivalul va debuta pe scena Palatul Național „Nicolae Sulac” cu spectacolul muzical-multimedia „Maria Mirabela – Povestea continuă”. Producția promite să reunească generații și emoții, pe muzica maestrului Eugen Doga și versurile poetului Grigore Vieru, readucând în atenția publicului o poveste îndrăgită de copii și adulți deopotrivă.

Pe parcursul celor 12 zile, scena Palatului Național va găzdui artiști și colective consacrate, printre care Lupii lui Calancea alături de Surorile Osoianu, Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii”, Corul Național de Cameră, Baletul Național JOC, Ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, Interethnic și alți invitați speciali.

Invitați internaționali și recitaluri la Sala cu Orgă

Programul ediției jubiliare include și prezențe notabile din străinătate. La Sala cu Orgă vor evolua trompetistul Andrei Kavalinski din Belgia, organistul polonez Michal Szostak, precum și bandoneonistul italian Mario Stefano Pietrodarchi.

Festivalul va culmina pe 12 martie, la Palatul Republicii, cu un concert susținut de Select Cvartet Plus, avându-i ca soliști pe Marian Gheras și Tatiana Costiuc.

Ediția a 60-a este organizată de Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Baletul Național JOC, Sala cu Orgă și Moldova-Concert.

De la un eveniment local, „Mărțișor” a devenit un festival internațional de prestigiu, reunind anual artiști și ansambluri din România, Ucraina, Polonia, Germania, Austria, Italia, Georgia, Lituania, Belarus și din alte țări. După șase decenii, festivalul rămâne o punte între generații și culturi, celebrând muzica și spiritul primăverii.