Mario Iorgulescu, scuze pentru declarațiile sfidătoare făcute după condamnarea la 15 ani și 8 luni de închisoare. Ce motiv a invocat fiul președintelui LPF

Mario Iorgulescu, scuze pentru declarațiile sfidătoare făcute după condamnarea la 15 ani și 8 luni de închisoare. Ce motiv a invocat fiul președintelui LPF Sursa foto: Facebook

Mario Iorgulescu a făcut o nouă declarație publică. După ce a tulburat opinia publică la scurt timp după condamnarea la 15 ani și 8 luni de închisoare, fiul președintelui LPF caută scuze pentru comportamentul său. Acesta susține că a trecut printr-un moment impulsiv și dă vina pe problemele sale medicale.

Mario Iorgulescu a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare, după ce, în 2019, a provocat un accident rutier în care și-a pierdut viața un șofer. Instanța a mai decis că Mario Iorgulescu trebuie să plătească 50.000 de lei către familia victimei pentru daunele materiale produse, dar și 100.000 de mii de euro daune morale.

La scurt timp după ce a aflat decizia magistraților de la Tribunalul București, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a făcut declarații surprinzătoare. Acesta a susținut că nu este un criminal, ci mai degrabă un om cu probleme medicale.

„Eu nu mai vreau să aud de România cât oi trăi. Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie. Sunt protejat de statul italian, care îmi recunoaște actele medicale și care ia în considerare că nu sunt capabil de a conștientiza problemele medicale pe care le am”, a spus Mario Iorgulescu, pentru ProTV în urmă cu câteva zile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mario Iorgulescu își caută scuze pentru declarațiile sfidătoare

Fiul președintelui LPF a revenit asupra declarațiilor sale și susține că nu a avut intenția ca acestea să fie sfidătoare. Declarațiile au fost făcute într-un moment impulsiv susține acesta, precizând că nu își luase tratamentul medicamentos.

„Îmi pare rău că declarația pe care am dat-o în presa a sunat sfidătoare. Nu asta a fost intenția mea. Îmi doresc din toată inima să pot fi ascultat și eu. Să se ia în calcul și punctul meu de vedere. Am dat acea declarație la nervi și nu-mi luasem tratamentul. Am reacționat impulsiv. Din păcate, trebuie să îmi iau tratamentul, iar atunci când nu o fac, reacționez la impuls și nu gândesc foarte limpede. E parte din boala mea. Fac lucruri din impuls pe care apoi le regret. Știu că dacă este o țară cu posibilitatea de a aresta pe oricine indiferent de câți bani are sau cine este, acea țară este România. Nu vreau sa mă pun în niciun caz contra țării pe care o iubesc din tot sufletul. Doresc doar să fiu și eu ascultat. Măcar atât”, a spus Mario Iorgulescu, pentru Spynews.ro.