Marile semne de întrebare apărute după dezvelirea statuii prințesei Diana și-au găsit răspuns
- Nicolae Comănescu
- 2 iulie 2021, 21:21
Un reprezentant al Palatulului Kensington a adus lămuriri legate de simbolul statuii prințesei Diana, care a fost dezvelită, joi, 1 iulie. de Harry și William.
Prințul William și prințul Harry au dezvelit, joi, 1 iulie, o statuie în memoria mamei lor, prințesa Diana, care ar fi împlinit la acea dată vârsta de 60 de ani. Un moment emoționant, în memoria celei care a decedat în anul 1997 într-un accident rutier la Paris.
Ce reprezintă copiii care se află în jurul prințesei Diana
Statuia o reprezintă pe Lady Di în ultima perioadă a vieţii sale, ei fiindu-i pusă în valoare una dintre cele mai importante calităţi ale sale. Altruismul, concretizat în implicarea în diverse acțiuni de binefacere.
Statuia a fost amplasată în grădina Palatulului Kensington. Prințesa Diana este înconjurată de trei copii, purtând o bluză elegantă, decoltată, o centură lată şi o fustă creion. Este vorba despre stilul pe care-l aborda de multe ori în aparițiile sale publice.
A fost remarcat faptul că mâinile Dianei sunt așezate pe umerii a doi copii: un băiat și o fată. În spatele lor este prezent un alt băiat. Niciunul dintre copii nu seamănă cu prinții William sau Harry și nici cu nepoții prințesei. Așa că s-au născut multe întrebări după dezvelirea statuii.
„Universalitatea şi impactul pe care l-a avut prinţesa”
Un reprezentant al Palatului Kensington a explicat: „Figura Dianei, Prinţesa de Wales, este înconjurată de trei copii care reprezintă universalitatea şi impactul pe care l-a avut prinţesa. Portretul şi stilul de îmbrăcăminte s-au bazat pe ultima perioadă a vieţii sale, pe măsură ce a câştigat încredere în rolul ei de ambasador pentru cauze umanitare şi îşi propune să transmită caracterul, eleganţa şi compasiunea ei”, a spus oficialul, conform jurnaliștilor de la Independent.
Supranumită „Prințesa Inimilor”, Diana a patronat peste 100 de organizații caritabile de-a lungul vieții sale. În anul 1987, Prințesa Diana a dat mâna cu un pacient infectat cu HIV, la Spitalul London Middlesex, ca o revoltă și o lecție pentru cei care erau de părere că boala respectivă se putea transmite prin atingere.