Marii EROI ai României, UMILIŢI de STAT

Marii EROI ai României, UMILIŢI de STAT

Un general care şi-a primit gradele pe timp de pace are o pensie de peste 20.000 de lei, în timp ce foarte mulţi eroi de război îşi trăiesc bătrâneţea cu nişte bani de nimic.

Unul dintre aceşti eroi care au luptat pentru România este şi Gheorghe Constantin, care a ieşit la pensie în anul 1951, scrie b1.ro.

Gheorghe Constantin, în vârstă de 96 de ani, este general-locotenent de aviaţie cu trei stele. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a participat la 271 de misiuni, iar după război a fost primul comandant al Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu”. Acum, are un venit lunar de 4.500 de lei.

”Nu e în regulă cu ceea ce se întâmplă acum, dar am auzit că se vor mai mări şi pensiile noastre. Să vedem“, a spus generalul.

Un alt erou este şi Ion Dobran, care este general de aviaţie şi a participat la peste 300 de misiuni. Dupa ce s-a terminat războiul, acesta a fost persecutat de comunişti, fiind dat afară din casă.

”Am o pensie sub 3.000 de lei. La ea se adaugă indemnizaţii de la veterani şi de la decoraţie. Aşa, ajung la 6.000 de lei, dar îmi ajunge pensia“, a spus acesta.

La rândul său, Ștefan Sohaciu (92 de ani) a fost prizonier în timpul războiului în trei lagăre. Cu toate acestea, statul a considerat că indemnizația de 470 de lei îi este suficientă. După război, a fost profesor, fiind absolvent al Facultăţii Româno-Franceze la Universitatea din Bucureşti.

”Eu, ca profesor, trebuia să cer întâi salariu că am diplomă şi după aceea să mă plătească pentru că mă duc la ore. Aşa e şi cu parlamentarii. Ei iau indemnizaţii pentru că sunt parlamentari şi, pentru că stau pe scaun la şedinţe, primesc alţi bani“, a spus veteranul revoltat.