Marele vis al Simonei Halep, amânat. Anunțul a venit în urmă cu câteva minute
- Nicolae Comănescu
- 2 decembrie 2020, 14:17
Simona Halep a aflat prin ce calvar trebui să treacă la Australian Open, unul dintre turneele de Mare Șlem pe care speră să le câștige.
Australian Open - ediția care este programată anul viitor - va suferi o amânare. Inițial, primul turneu de Mare Șlem al anului era programat să se desfășoare la Melbourne (Australia), în perioada 18-31 ianuarie, dar organizatorii au anunțat, astăzi, că datele problemei s-au schimbat. Astfel, competiția de la Antipozi va debuta la data de 8 februarie, cu trei săptămâni mai târziu decât data inițială, a spus Craig Tiley, directorul turneului, conform The Sydney Morning Herald.
Trebuie să stea în carantină timp de 14 zile
Bineînțeles, problemele sunt legate de pandemia de coronavirus care a dat întreaga lume peste cap. Vor exista condiții speciale pentru fiecare participant la primul turneu de Grand Slam din 2021. Astfel, tenismenii sunt obligați să urmeze o perioadă de 14 zile de carantină, însă aceștia vor avea posibilitatea să se antreneze după a doua zi de izolare. asta în cazul în care rezultatul testului COVID-19 va fi negativ.
De-a lungul celor două săptămâni de carantină, jucătorii vor fi testați de cinci ori în camerele lor din hotel: în ziua 1, 3, 5, 10 și 14. La Melbourne, în competiția feminină, una dintre favorite la câștigarea trofeului este și Simona Halep. Româncei îi lipsește din palmares acest titlu, de care a fost foarte aproape, în 2018, atunci când a disputat finala, dar a pierdut în fața danezei Caroline Wozniacki, scor 6-7(2), 6-3, 4-6.
Program foarte strict, de la care nimeni nu se va putea abate
Sportivii care vor lua startul la marele turneu vor sosi în Australia în perioada 15-17 ianuarie, însă perioada de carantină va începe doar când va ajunge ultimul dintre concurenți. După prima testare negativă, acestora li se va permite să se antreneze cu un alt jucător, între ziua 2 și ziua 7, mai precizează sursa citată. Apoi, dacă primele trei teste sunt negative, jucătorii se pot antrena în grupuri de patru persoane.
Toți jucătorii vor avea dreptul la 5 ore pe zi în afara camerei de hotel: două ore petrecute pe terenul de tenis, două la sala de forță și una pentru a lua masa. În scrisoarea trimisă de Craig Tiley către jucători, oficialul precizează că premii totale ale Australian Open vor rămâne de 71 de milioane de dolari australieni.