Mare petrecere cu maneliști în familia lui Cristi Borcea. Gemenii fostului dinamovist au ajuns la majorat

Mare petrecere cu maneliști în familia lui Cristi Borcea. Gemenii fostului dinamovist au ajuns la majorat

Gemenii pe care Cristi Borcea îi are cu fost soție, Mihaela, au împlinit 18 ani, iar evenimentul a fost marcat de o petrecere organizată de cei doi părinți.

Mare petrecere în familia lui Cristi Borcea. Gemenii pe care fostul acționar de la echipa Dinamo îi are cu Mihaela, fosta sa soție, au împlinit vârsta de 18 ani. Aniversarea a fost marcată cu un party de zile mari, la care au fost invitate personaje cunoscute în lumea mondenă românească, dar și maneliști care au întreținut atmosfera până în zorii zilei.

Mare petrecere pentru gemenii lui Cristi Borcea

Petrecerea a fost organizată de Cristi și Mihaela, care au păstrat o relație amicală după despărțirea oficială. La evenimentul dedicat pentru Alessia și Angelo a luat parte și Valentina Pelinel, actuala nevastă a lui Cristi Borcea.

Cosmin Olăroiu, Adrian Mutu sau Adrian Turcu s-au numărat printre invitați, iar la capitolul muzică, au prestat Vali Vijelie sau Tzancă Uraganu.

Cristi Borcea are un băiat cu Valentina Pelinel, botezat Milan Cristian. La naștere, copilul a cântărit 3 kilograme și a măsurat 52 de centimetri. Deși voia să nască natural, Valentina Pelinel a fost nevoită să apeleze la cezariană. Ulterior, a povestit că și-a numit fiul după fratele ei care s-a stins din viață pe când era doar un copil.

Fostul acționar de la Dinamo are gemeni și cu Valentina Pelinel

De asemenea, în 2019, Cristi Borcea are gemeni și cu Valentina Pelinel. În anul 2019 s-au născut cele două fete, Indira și Rania. Fiecare a primit și prenumele Maria. „Maria o să fie un nume, evident şi un nume de sfânt. Vor fi amândouă Maria. Aveam două pătuţuri de la sora mea care are tot gemene. A apărut o ocazie, mi-a plăcut un proiect şi o să transform camera într-una de prinţese”, spunea Pelinel.

Cristi Borcea, care are nouă copii, și-ar mai dori unul cu actuala soție. „Valentina mai vrea unul! Doar cu Valentina. Și-apoi gata. Pe final de carieră, oricine se retrage la carapace”, afirma fostul om de fotbal pentru „Libertatea”.